NEWS

Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu

Prăbuşirea pensiilor publice Românii vor primi doar 30 din salariu
Foto: Colaj Mediaflux

Prăbuşirea pensiilor publice devine o realitate îngrijorătoare. Experţii avertizează că până în 2040, pensia de stat va mai acoperi doar o treime din ultimul salariu. Fără pensii private sau economii personale, viitorii pensionari riscă să trăiască la limita sărăciei.

Pensia publică, tot mai mică în viitor

Românii care se vor pensiona în 2040 vor primi de la stat doar 30% din ultimul salariu. Situaţia este şi mai gravă pentru generaţia anului 2070, când veniturile lunare vor scădea la doar 25% din salariul activ.

Astăzi, un pensionar care iese din activitate primeşte aproximativ 45% din ultimul salariu, cumulat din pilonul I şi pilonul II. De exemplu, pentru o pensie de 3.500 de lei, un pensionar primeşte acum în jur de 1.575 de lei. Iar în 2040, dacă tendinţa continuă, pensia ar putea ajunge la doar 1.050 de lei.

Românii vor 1.000 de euro pensie, dar nu economisesc

Tot mai mulţi români declară că şi-ar dori o pensie de cel puţin 1.000 de euro, dar foarte puţini contribuie la pilonul III sau fac economii.

„Vom fi din ce în ce mai mult pe cont propriu. Va trebui să ne purtăm singuri de grijă”, avertizează Radu Crăciun, preşedinte APAPR.

Pilonul III permite deducerea fiscală de până la 165 de lei pe lună pentru economisirea într-un fond privat de pensii.

Cât avem în conturi şi de ce nu e suficient

Fiecare român are în medie 18.000 de lei în contul de pensie Pilonul II. La nivel naţional, fondurile acumulate depăşesc 150 de miliarde de lei. La Pilonul III, peste 800.000 de români au economisit voluntar.

Pentru că o parte din aceşti bani sunt investiţi în acţiuni, valoarea contului poate fluctua, spun experţii.

„Cei care ies acum la pensie, dacă prind o perioadă de scădere, să aştepte. Nu sunt obligaţi să scoată banii. Valoarea unităţii de fond va creşte, cu siguranţă”, spune Irina Chiţu, vicepreşedinte AAFBR, citat de Observator.

Fondurile de pensii, vulnerabile la fluctuaţii, dar pregătite pentru termen lung

Reprezentanţii industriei spun că fondurile de pensii sunt concepute pentru investiţii pe termen lung, dar recunosc că evoluțiile bursiere pot influența temporar randamentele.

La pensionare, banii din fonduri pot fi retraşi integral sau eşalonat, timp de până la cinci ani.

Specialiştii avertizează că, fără reforme majore şi economii personale, sistemul de pensii nu va mai putea asigura un trai decent viitoarelor generaţii de români.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele