NEWS

Preafericitul Daniel l-a decorat pe președintele PMP, Eugen Tomac, cu distincția Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”

Preafericitul Daniel l-a decorat pe președintele PMP Eugen Tomac cu distincția Ordinul Maica Domnului Rugătoarea
Eugen Tomac Preafericitul Daniel Sursă foto Facebook

În octombrie s-au împlinit 30 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, ocazie cu care Patriarhul României, Preafericitul Daniel, l-a decorat pe Eugen Tamac cu distincția Ordinul „Maica Domnului Rugătoare”, la Chișinău.

După ce în timpul ocupației sovietice, românii de la est de prut au fost lipsiți de credință și de limba română, odată cu căderea Uniunii Sovietice, Patriarhia Română a reactivat în 1992 Mitropolia Basarabiei.

Eugen Tomac a declarat că a trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața sa, la Chișinău, în momentul în care a fost decorat de către Preafericitul Daniel cu prilejul acestei zile de sărbătoare.

„Preafericitul Părinte Patriarh mi-a oferit, cu prilejul celebrării a 30 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, distincția Ordinul “Maica Domnului Rugătoarea”. 

Îi sunt profund recunoscător Întâistătătorului nostru pentru această imensă onoare. Fac promisiunea de a purta crucea primită cu smerenie și iubire față de Dumnezeu și poporul nostru”, a postat pe Facebook, Eugen Tomac.

Ordinul primit de către Eugen Tomac este unul recent inițiat

Potrivit președintelui PMP aniversarea a fost una specială, mai ales că în acești 30 de ani, Mitropolia Basarabiei a contribuit din plin la procesul de unire spirituală a românilor din cele două țări.

„La această aniversare cu totul specială, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei, i-a invitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, pe Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, precum și pe ierarhii episcopiilor românești din R. Moldova. A fost divin!” – Eugen Tomac

Ordinul a fost instituit la finalul lunii septembrie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și este foarte important deoarece subliniază importanța rugăciunii, potrivit Basilica.ro.

„Acest ordin este foarte necesar pentru a sublinia în cadrul acestui an importanța rugăciunii. Maica Domnului este reprezentată, în general, cu Pruncul pe brațul stâng, lângă inimă, și cu mâna dreaptă Îl arată pe Hristos lumii și primește binecuvântarea Lui”, a explicat Preafericitul Daniel.