Precizare de la BEC. Biroul Electoral Central a precizat, sâmbătă, că urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea unei candidaturi la prezidenţiale în maxim 48 de ore de la depunere.
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 (BEC) aduce la cunoştinţă publicului faptul că urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării unei candidaturi în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acesteia, conform prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare„, se precizează într-un comunicat potrivit Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, termenul se calculează potrivit prevederilor art. 69 alin. (11) din actul Legea nr. 370/2004, conform cărora „termenele pe ore prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la ora 0,00 a zilei următoare”.
Depunerea candidaturii la alegerile prezidențiale se face pâna la data de 15 martie, astfel Nicușor Dan și Călin Georgescu și-au depus deja semnăturile la Biroul Electoral Central. Instituția nu a validat înregistrarea niciunuia dintre cei doi, însă a respins candidatura unui alt independent.
Curtea Constituţională a respins, sâmbătă, cele două contestaţii împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la funcţia de preşedinte al României, precum şi alte două contestaţii împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru.
„În şedinţa din data de 8 martie 2025, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere patru contestaţii. În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestaţiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condiţiile procedurale prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al CCR.
Conform aceleiaşi surse, hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central (BEC).