ANAF face noi precizări în privința informațiilor apărute în spațiul public referitor la impozitarea darului pentru nuntă sau botez. Pe rețelele de socializare s-au propagat mai multe mesaje cu privire la obligativitatea contribuabililor de a declara suma obținută la nuntă sau la botez.
Pe marginea acestor neclarități, ANAF a emis un comunicat în care a precizat clar natura veniturilor impozabile.
În comunicatul emis de ANAF, Autoritatea Fiscală precizează clar categoriile de venituri supuse impozitării, prin art. 61 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, completat și adnotat. Prin urmare, contribuabilii au obligația să raporteze următoarele categorii de venituri:

Potrivit informațiilor transmise de ANAF, cota de impozitare se aplică asupra veniturilor impozabile aferente fiecărei surse din fiecare categorie, mai puțin categoriile de venituri cuprinse în titlul IV, potrivit Antena 3.
„În cadrul fiecărei categorii de venituri, sunt prevăzute obligațiile declarative ale veniturilor impozabile. Astfel, cum este prevăzut la art. 64, cota de impozit de 10% se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie, făcând excepție cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile de venituri cuprinse în titlul IV”, transmis ANAF.

La articolul 62 din aceeași Lege 227/2015 privind Codul Fiscal este menționat faptul că nu sunt supuse impozitării veniturile pentru care nu există obligația declarativă din partea contribuabilului, dintre acestea amintim sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur de investiții, primite cu titlu de moștenire ori donație, surse de venit din care fac parte și darurile de nuntă sau botez.
„Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Astfel, cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, astfel cum sunt prevăzute la art. 61 și 62. În concluzie, sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării.”, a transmis ANAF.