O adevărată premieră are loc în România în aceste zile, după ce câini de terapie au ajuns în sfârșit în spitale, mai exact în unitățile medicale din județul Ilfov în cadrul unui proiect inedit. Cu toate că în alte țări practica este veche de ani de zile, fiind recunoscute beneficii fizice și emoționale asupra pacienților, cât și accelerarea procesului de vindecare, în țara noastră astfel de proiecte s-au lăsat așteptate până în 2024.
Consiliul Județean Ilfov, prin Biroul Protecția Animalelor, în colaborare cu Asociația Clubul Câinilor Utilitari implementează un proiect inedit pentru România: „HAM grijă de tine!”.

Practic, pacienții din spitalele ilfovene vor face ședințe de terapie cu câini. Evenimentul de joi, 11 iulie, a avut loc la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Buftea, sesiuni asemănătoare având loc și la Spitalul Județean Ilfov. Următoarea unitate medicală unde patrupezii special antrenați vor ajunge este Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu”.
Click to display the embedded YouTube video
O ședință de terapie asistată de animale durează în medie o oră. Câinii sunt special antrenați și evaluați des. Mulți dintre câinii folosiți pentru terapie sunt salvați de pe străzi.

La ședințele de terapie cu câini de Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Buftea au participat copii cu diferite afecțiuni, printre care și autism.
Această inițiativă aduce beneficii fizice și emoționale pacienților și, cel mai important, accelerează procesul de vindecare, arată specialiștii.
„Terapia Asistată de Animale (TAA) reduce stresul și anxietatea, îmbunătățește starea de spirit, crește stima de sine, îmbunătățește abilitățile sociale (comunicare, empatie), reduce sentimentul de izolare, ne ajută să ne concentrăm mai bine și, evident, înseamnă acceptare și iubire necondiționate. Vorbim numai de beneficii și ne bucurăm enorm să vedem că statul începe să facă mai mult. Ne dorim ca acest proiect să devină un exemplu de bune practici”, spune Luciana Manole, psiholog Clubul Câinilor Utilitari.

Hilde Tudora, șef Birou Protecția Animalelor Ilfov, spune că astfel de proiecte există și în Spania, Marea Beitanie și SUA, câinii find o parte integrantă a tratamentului medical.
„Am preluat acest proiect de peste hotare. Recent, s-a implementat ceva similar în Spania, la nivel de sistem public. Există și în Marea Britanie, în Statele Unite ale Americii. În multe state, câinii de terapie sunt deja parte integrantă a tratamentului medical. Nu trebuie să ne fie rușine să ne uităm la alții cum fac și să preluăm și noi. E ceva complet normal. Toată lumea a primit această idee cu entuziasm, nu e nicio implicare financiară. Practic, nu ne costă nimic să facem bine”, arată Hilde Tudora, șef Birou Protecția Animalelor.

Conform proiectului, câinii de terapie vor merge periodic la pacienții de la Spitalul Județean Ilfov, Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Buftea și Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu”, acolo unde, împreună cu Asociația Animal Partners and Friends, reprezentanții spitalului au reușit să implementeze programe de terapie care au implicat, printre altele, interacțiunea om-câine.

Printre câinii participanți la pogram se numără Mura, Betty și Alice de la Asociația Clubul Câinilor Utilitari. În timp vizitei de la Spitalul Județean, angajații spitalului au amenajat sala unde aveau loc ședințele de terapie.
„Au lipit pe geamuri și pe pereți fotografii cu câțiva medici și cu câinii lor de acasă. Și ne-au așteptat cu sufletul la gură. De cum am pășit în curtea spitalului, toată lumea se uita atent la noi. Când a început efectiv ședința de terapie, o grămadă de oameni s-au strâns la ușă. Se uitau prin geam și zâmbeau. Erau dornici să privească, să asiste, să se bucure și ei.
Pacienții au fost cei mai fericiți. Mura, Betty și Alice le-au schimbat complet starea. I-au făcut să uite de problemele de sănătate pe care le au, de faptul că sunt departe de casă. Vorbim de pacienți cu afecțiuni urologice și cardiace.
A fost o joacă frumoasă om-câine. O joacă care a antrenat și mintea de câine, și pe cea de om. Și inima de câine, și pe cea de om. „Am uitat de boală”. Au spus pacienții.
Sunt fotografii de azi, de la Spitalul Județean Ilfov. Ne uităm la ele și nu ne vine să credem. Se întâmplă într-un spital din Ilfov. Mulțumim, Clubul Cainilor Utilitari și Terapie Si Activitati Asistate De Animale Bucuresti! E proiectul nostru comun.Mulțumim medicilor, asistenților, managerului de spital, domnul Dan Sârboiu, și tuturor celor care au făcut posibil acest proiect! Săptămâna viitoare suntem la spitalul din Buftea. Animalele ne vindecă. Animalele aduc numai bucurie în viețile noastre. În străinătate, terapia cu animale în spitale e ceva normal. Va fi și la noi o normalitate. #ilfovimpreuna”, arată Protecția Animalelor Ilfov.