Premierul cere scăderea rapidă a impozitării pe salarii. Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat miercuri, la Mioveni, că unei familii cu un copil, având ca venit două salarii minime pe economie, îi este greu să se descurce cu costurile vieţii de zi cu zi, de aceea trebuie lucrat la scăderea impozitării la veniturile minime.
„Este evident că dacă sunt două salarii minime pe economie e foarte greu să te descurci cu un copil. ” a mai spus premierul.
Trebuie lucrat, în primul şi în primul rând, prin scăderea impozitării la veniturile minime, a afirmat Marcel Ciolacu.
Dacă se întâmplă acest lucru: să ai într-o familie două venituri minime, acela e pragul, să considerăm pragul cel mai jos de venituri. Şi ca să nu se întâmple acest lucru trebuie să echilibrăm cumva. Dacă dezechilibrăm tot timpul, vom ajunge la un deficit imens şi la disfuncţii în sistemul macroeconomic”, a mai spus premierul.
În plus, premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, după vizita la uzina Dacia de la Mioveni, că maşina sa, ca prim-ministru, din acest moment va fi Dacia Duster, pentru că, aşa cum în Franţa, maşina guvernului şi a autorităţilor este Renault, în România, maşina autorităţilor şi a premierului trebuie să fie Duster.
Premierul a spus că a făcut un drive-test cu noua maşină Duster şi este „bestială”, potrivit DIGI24.
„Am fost impresionat de ceea ce am văzut, de nivelul de tehnologie, de nivelul de organizare. Nu poţi decât să feliciţi şi managementul şi faptul că concernul Renault continuă să investească pe această platformă industrială”, a spus premierul după vizita la uzina Dacia de la Mioveni.
Premierul a arătat că aproape 12.500 de oameni lucrează în schimburi pe această platformă industrială şi alte 1.500 de companii au de lucru prin comenzile date de la Dacia.
„Vorbim de 150.000 de oameni, de această dată şi de comenzi de 2,2 miliarde de euro. Este unul din motoarele economice ale României, 10% din exportul României este asigurat de Dacia. Astăzi, cu mândrie am aflat că am reuşit să îi batem şi pe italieni, la ei acasă, e adevărat, nu la fotbal ci la maşini vândute pe teritoriul Italiei”, a mai spus Ciolacu.