WORLD

Premierul Groenlandei: „Dacă trebuie să alegem între SUA şi Danemarca, atunci alegem Danemarca”

Premierul Groenlandei Dacă trebuie să alegem între SUA şi Danemarca atunci alegem Danemarca
sursa foto: Wikipedia

Prim-ministrul Groenlandei a exclus categoric posibilitatea de a se alătura Statelor Unite și a spus că teritoriul arctic preferă să rămână într-o uniune cu Danemarca, sugerând că planurile de independență sunt puse deocamdată pe plan secund.

„Ne confruntăm acum cu o criză geopolitică și, dacă trebuie să alegem aici și acum între Statele Unite și Danemarca, atunci alegem Danemarca”, a declarat premierul Jens-Frederik Nielsen, marți, la o conferință de presă comună cu premierul danez Mette Frederiksen, la Copenhaga, relatează Bloomberg, conform Mediafax.

Locitorii insulei nu vor cu SUA

„Alegem Groenlanda pe care o cunoaștem astăzi, care face parte din Regatul Danemarcei”, a adăugat el.

Declarațiile lui Nielsen vin înaintea unei întâlniri importante, programate miercuri la Washington, între miniștrii de Externe din Danemarca și Groenlanda și secretarul de stat Marco Rubio și vicepreședintele JD Vance.

Situația este „foarte gravă”, a spus Nielsen, calificând drept complet deplasate amenințările administrației Trump de a anexa insula.

Deși independența față de Danemarca este de mult timp dezbătută în teritoriul cu 57.000 de locuitori, sondajele arată că aceștia se opun ideii de a se alătura Statelor Unite. Această preocupare s-a reflectat și în alegerile de anul trecut, din martie, când trei din patru alegători au susținut partide care favorizează doar o tranziție lentă către independență.

Când a fost întrebat în cadrul conferinței de presă dacă nu ar mai trebui să se discute despre independența Groenlandei, Nielsen a răspuns: „acum este momentul să fim uniți. Groenlanda se află în cadrul Regatului Danemarcei și este pe deplin unită în apărarea principiilor fundamentale”.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele