Premierul Marcel Ciolacu, două obiective comune discutate cu șefa Parlamentului European

de: Elena Șerban
18 11. 2024
Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu

După întâlnirea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, premierul Marcel Ciolacu a anunțat două obiective comune importante legate de interesul cetățenilor și economiilor.

Obiective comune importante discutate la Bruxelles

”Solidaritate, coerență și acțiune în interesul cetățenilor și economiilor noastre. Acesta este mesajul transmis astăzi la Bruxelles, la prima întrevedere avută cu doamna Roberta Metsola după reconfirmarea sa în funcția de președintă a Parlamentului European.”, a transmis premierul Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Șeful Guvernului a vorbit despre susținerea unui buget european ambițios pentru perioada post 2025.

”Este nevoie de un sprijin puternic pentru competitivitatea Uniunii Europene, dar și pentru convergența internă pentru a diminua decalajele dintre regiuni și grupuri sociale. Vom menține rolul major al politicilor de coeziune și agricole pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă, iar fermierii noștri să se bucure de susținere.„, a mai punctat Ciolacu.

De asemenea, oficialul român precizează că i-a mulțumit Robertei Metsola ”pentru sprijinul constant pe care l-a acordat României în special în ceea ce privește aderarea deplină a țării noastre la Spațiul Schengen, obiectiv fundamental pentru țara noastră.”

”Și am decis să lucrăm în continuare împreună pentru o Europă mai puternică și dezvoltată!”