Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, că nu intenţionează să-şi dea demisia din funcţie, vorbind despre „un circ total” pentru a se întâmpla acest lucru, dar miza nu este el, ci candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale din partea coaliţiei. Mai mult, șeful Guvernului anunță reduceri de personal din aparatul bugetar.
Marcel Ciolacu a fost întrebat de presa acreditată la Palatul Victoria dacă se simte sub presiune în această perioadă şi dacă are de gând să demisioneze.
„Este un circ total ca să îmi dau demisia, nu se poate schimba candidatul unic decât dacă îmi dau eu demisia. S-a încercat o moţiune şi şi-au dat seama că nu au şanse. Nu voi face asta. După ce intrăm în OCDE, mai vorbim”, a afirmat Ciolacu.
Prim-ministrul a precizat că a transmis aceste aspecte şi în şedinţa de miercuri a coaliţiei de guvernare.
Potrivit acestuia, miza nu este el, ci Crin Antonescu, întrucât o demisie a sa ar conduce la o destrămare a coaliţiei şi, automat, acesta nu va mai fi candidatul comun PSD – PNL – UDMR la alegerile prezidenţiale din 4 mai.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi că vor fi eliminate 1800 de posturi de funcţionari publici şi contractuali din cele 32 de instituţii aflate în subordinea şi coordonarea Guvernului.
”Aşa cum am promis public, demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului României. Eliminăm 1800 de posturi de funcţionari publici şi contractuali din cele 32 de instituţii aflate în subordine şi coordonare”, a anunţat Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern.
El a precizat că vor fi desfiinţate şi comasate autorităţi şi instituţii şi va fi redus numărul de angajaţi şi vor fi desfiinţate funcţii de demnitari.
”În total, vorbim de o scădere masivă a posturilor, cu 13,5%. Cred că este un semnal concret aşteptat de opinia publică şi, în special de mediul de afaceri”, a declarat Ciolacu.
De asemenea, prim-ministrul a mai declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că TVA şi cota unică nu vor fi modificate şi că un grup german şi-a anunţat intrarea în România, ceea ce, în opinia sa, arată încredere în economia românească.
”Am stabilit ieri, cu Consiliul Investitorilor Străini, să lucrăm împreună ca să identificăm măsurile cele mai bune pentru economia ţării. Nu ne atingem de cota unică şi de TVA, avem încredere în potenţialul nostru de creştere economică”, a afirmat Ciolacu.
El a susţinut că ”un gigant grup german cu active de peste 15 miliarde euro a anunţat că intră în România”.
”Asta arată încredere în economia românească!”, a conchis şeful Executivului.
Consiliul Investitorilor Străini a transmis, miercuri, Guvernului că există o tendinţă de amânare a investiţiilor din cauza incertitudinii politice, a deficitului bugetar şi a măsurilor fiscale, dar şi-a artat disponibilitatea de a lucra cu autorităţile pentru a depăşi această situaţie. Investitorii apreciază, însă, că taxele pe investiţii vor avea efecte negative asupra economiei pe termen mediu-lung, şi în final, asupra contribuţiilor la bugetul de stat.