NEWS

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a minimizat îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro

Preşedinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde a minimizat îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, împreună cu mai mulți oficiali ai băncilor centrale, s-a reunit la conferința anuală organizată în Portugalia. Christine Lagarde a minimizat îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro în ciuda creșterii inflației preconizată la 6,8% în acest an, cu mult peste ţinta BCE de 2%.

Inflaţia din regiune s-a intensificat pe fondul unei crize energetice, a sancţiunilor împotriva Rusiei şi a insecurităţii alimentare, doar pentru a numi câţiva factori.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ți-ai dori să pleci în SUA cu o bursă „Work and Travel”? VEZI că ai șansa să primești mai mulți BANI decât până acum

„Ne-am revizuit semnificativ previziunile de creştere în următorii doi ani. Dar încă ne aşteptăm la rate de creştere pozitive datorită amortizoarelor interne împotriva pierderii ritmului de creştere”, a declarat Lagarde marţi, la Forumul de la Sintra.

La începutul acestei luni, Banca Centrală Europeană a organizat o întâlnire de urgenţă, ocazie cu care a anunțat un nou instrument menit să abordeze riscurile de fragmentare din zona euro. Cu toate acestea, jucătorii de pe piaţă au rămas cu întrebări cu privire la momentul şi amploarea mecanismului.

Evident, investitorii sunt îngrijorați din cauza instabilității, dar și din cauza nivelului ridicat al datoriilor din Europa, în special din Italia, şi de modul în care o revenire la o politică monetară mai strictă ar putea deveni o constrângere financiară pentru aceste economii.

„Dacă perspectivele inflaţiei nu se îmbunătăţesc, vom avea suficiente informaţii pentru a ne mişca mai repede. Acest angajament este, totuşi, dependent de date”, a adăugat Lagarde marţi, citată de Știrile Pro TV.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele