BUSINESS

Președintele ANAF, anunț privind controalele Fiscului în România. Cine este vizat

Președintele ANAF anunț privind controalele Fiscului în România. Cine este vizat
Controale la cetățeni Lucia Heiuș Sursă foto ANAF

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, transmis recent, vorbind despre controale, că acestea trebuie direcţionate acolo unde este marea evaziune fiscală, precizând că parcă lumea s-a săturat să vadă Antifrauda alergând după un comerciant care vinde doi covrigi şi un suc la colţul străzii.

Președintele ANAF, anunț privind controalele Fiscului în România. Cine este vizat

De miercuri, au loc controale la comercianţii care importă, fac achiziţii intra-comunitare de legume, fructe şi distribuie en-gros, fiind aplicate amenzi de peste 1,3 milioane de lei. Vineri, au loc controale la balastiere, pentru a verifica „modul în care se facturează, se încasează şi se declară sumele de bani care se obţin din exploarea unor resurse ale statului”.

„Ştiu că Fiscul nu poate să fie iubit, dar cred că ANAF-ul poate să devină respectat”, afirmă Heiuş.

Lucian Ovidiu Heiuş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu va mai permite ca în timpul controlului ANAF să se producă abuzuri.

“Recunosc că resursele ANAF-ului sunt limitate şi de aceea trebuie să direcţionăm controalele acolo unde este marea evaziune fiscală. Parcă ne-am săturat toţi să vedem Antifrauda alergând după un comerciant care vinde doi covrigi şi un suc la colţul străzii. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. Nu voi permite ca în timpul actului de control să se producă abuzuri. ANAF-ul este o instituţie integră şi este anormal ca din cauza câtorva inspectori care şi-au pierdut reperele morale să fie aruncată o anatemă asupra întregii instituţii. Voi acţiona foarte ferm împotriva celor care nu vor respecta codul de etică al inspectorului fiscal”, a afirmat preşedintele ANAF.

Controale ANAF în zonele unde se produce marea evaziune fiscală

El a precizat că în acest zile au loc nişte acţiuni ale Antifraudei în zonele unde se produce marea evaziune fiscală.

“Miercuri, joi şi astăzi se desfăşoară nişte acţiuni foarte ferme ale Antifraudei. (…) Miercuri şi joi au avut loc acţiuni la comercianţii care importă, fac achiziţii intra-comunitare de legume, fructe şi distribuie en-gros. Am mers în marile centre de furnizare en-gros pentru că mi se pare normal să mă duc acolo unde vin TIR-urile noaptea, dimineaţa sunt gata vândute, nu a venit nimeni să îi controleze, nu mai facem nicio factură fiscală. Şi acolo s-au dus inspectorii fiscali din toată ţara, doar la distribuitorii en-gros.

A fost o acţiune foarte bună. Rezultatul, cel puţin pe ziua de miercuri, vă pot da nişte cifre. De exemplu, pe data de 18 au fost verificaţi 294 de contribuabili, s-au aplicat sancţuini contravenţionale în valoare de 1.348.113 lei, amenzi şi confiscări, 210 amenzi în valoare de 1.295.522, a fost confiscat numerar în valoare de 52.561. Sunt rezultate mergând acolo unde se produce marea evaziune fiscală”, a afirmat Lucian Ovidiu Heiuş.

El a menţionat că în cursul zilei de vineri inspectorii Antifraudă au mers în controale la balastiere.

“Iar astăzi în toată ţara echipele de Antifraudă s-au dus la balastiere. Acolo este iarăşi un punct unde există un risc fiscal mare şi unde se produce evaziune fiscală. Probabil că fiecare aţi avut un vecin care avea nevoie de o maşină de nisip sau de pietriş, l-a sunat pe nea Gheorghe, i-a venit cu maşina, i-a dat banii, nu a primit o chitanţă, nu a primit o factură, nu a primit nimic. Astăzi, Antifrauda în toată România este la balastiere să vadă modul în care se facturează, se încasează şi se declară sumele de bani care se obţin din exploarea unor resurse ale statului”, a mai transmis preşedintele ANAF.

Ce se întâmplă cu chestionarul pentru curieri

Lucian Ovidiu Heiuş a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, când va fi gata chestionarul pentru curierii care aduc pachetele achitate ramburs.

“Comerţul în România şi-a modificat modul în care se desfăşoară. Tot mai multă lume cumpără în sistemul online. Fiecare dintre noi am cumpărat cel puţin o dată de pe net, să folosim aşa, o expresie clasică. În analizele de risc pe care le fac colegii noştri de la Inspecţia Fiscală, am constatat că, din păcate, de multe ori un expeditor livrează foarte multe produse şi culmea, când căutăm acel expeditor, constatăm că nu există sau există dar nu declară aproape nimic. Şi atunci ne-am dat seama că există o nişă pe care au găsit-o evazioniştii, acest comerţ electronic. Aduc produse, le vând în sistem online, ceea ce se plăteşte cu cardul sau prin bancă şi îl înregistrează, ceea ce plăteşte ramburs, este la negru”, a explicat preşedintele ANAF.

El a precizat că singura modalitate pentru identificarea acestor persoane este ca firmele de curierat să pună la dispoziţia Fiscului o bază de date cu aceste livrări care se fac cu plata ramburs.

“Cum poţi tu ca ANAF să-i identifici pe aceşti oameni, să îi opreşti decât având acces la nişte informaţii? Singura variantă este doar prin această declaraţie care urmează să fie adoptată prin ordin al preşedintelui ANAF prin care firmele de curierat să pună la dispoziţia Fiscului o bază de date cu aceste livrări care se fac cu plata ramburs. Şi ne va ajuta foarte clar în analiza pe care o facem. Când dintr-o societate pleacă foarte multe produse, dacă acesta nu declară nimic, clar te-ai dus a doua zi acolo”, a menţionat Lucian Ovidiu Heiuş.

El a precizat că doreşte ca acest ordin să fie emis cât mai repede, dar nu a avansat o perioadă de timp.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Se schimbă buletinele. Cât costă cărţile de identitate cu CIP | Ele sunt gratuite doar în anumite situaţii
Se schimbă buletinele. Cât costă cărţile de identitate cu CIP | Ele sunt gratuite doar...
România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi
România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie...
Christina Verchere, directorul general al Petrom, a avut un salariu de bază de 634.500 de euro în anul 2023, adică 53.000 de euro lunar, iar în 2023 bonusurile şi acordarea de acţiuni au adăugat circa 1,2 mil. euro
Christina Verchere, directorul general al Petrom, a avut un salariu de bază de 634.500 de...
Cum a reuşit o braşoveancă să construiască nu mai puţin de 3 companii cu care face aproape 100 de milioane de euro în timp ce alţii se chinuie să facă una singură şi nu reuşesc
Cum a reuşit o braşoveancă să construiască nu mai puţin de 3 companii cu care...
Dumnezeule! Mărturisirea făcută de criminalul din Timişoara tatălui său. I-a spus în închisoare detaliul macabru: TERORIZAŢI!
Dumnezeule! Mărturisirea făcută de criminalul din Timişoara tatălui său. I-a spus în închisoare detaliul macabru:...
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Gabriela Cristea, scandal - monstru ca să-și apere relația cu soțul: „Mi-a spus: «Ai putea să-i fii mamă»”
Gabriela Cristea, scandal - monstru ca să-și apere relația cu soțul: „Mi-a spus: «Ai putea...
Silvestru nu pierde timpul după despărțirea de Diana Șoșoacă. Cu cine a fost surprins
Silvestru nu pierde timpul după despărțirea de Diana Șoșoacă. Cu cine a fost surprins
Atacul de la Moscova: Rusia susţine că deţine dovezi despre implicarea Ucrainei în masacru
Atacul de la Moscova: Rusia susţine că deţine dovezi despre implicarea Ucrainei în masacru
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cum a reuşit o tânără de doar 21 de ani să construiască o super afacere care acum este prezentă în peste 170 de pieţe
Cum a reuşit o tânără de doar 21 de ani să construiască o super afacere...
Un nou tip de concediu medical. Românii vor primi bani ca să participe la studii clinice
Un nou tip de concediu medical. Românii vor primi bani ca să participe la studii...
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Cât vor plăti românii pe facturile la energie! Se pregătesc noi schimbări!
Cât vor plăti românii pe facturile la energie! Se pregătesc noi schimbări!
INCREDIBIL! Cum arăta Alexandre Eram în tinerețe. AȘA a cucerit-o pe Andreea Esca, făcea furori
INCREDIBIL! Cum arăta Alexandre Eram în tinerețe. AȘA a cucerit-o pe Andreea Esca, făcea furori