NEWS

Președintele Camerei Deputaților, detalii despre concedierile anunțate. „Vor fi organizate concursuri interne”

Președintele Camerei Deputaților detalii despre concedierile anunțate. Vor fi organizate concursuri interne
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor

Președintele Camerei Deputaților, detalii despre concedierile anunțate. Ciprian Șerban a declarat că urmează să fie organizate concursuri în cadrul Camerei pentru a decide cine rămâne în funcții și cine pleacă.

El a mai spus că procesul va dura aproximativ două luni, iar „rezultatele vor fi vizibile”.

Președintele Camerei Deputaților, detalii despre concedierile anunțate. Procesul va dura doua luni

La o zi după ce a anunțat o restructurare şi la Camera Deputaţilor, unde ar urma să plece cel puţin 200 de persoane, din totalul de 1600 de angajaţi cât are instituţia în prezent, Ciprian Șerban a dat explicații despre procedura prin care vor fi făcute aceste concedieri.

„Vor fi concursuri interne și vedem cine rămâne și cine pleacă”, a spus social-democratul, adăugând că toți angajați vor începe „de la zero”, iar astfel doar cine este „profesionist” va rămâne în funcție.

El a estimat că acest proces va dura 2 luni de zile, iar angajații vor fi evaluați de anumite departamente din cadrul Camerei Deputaților. „Important e să începem de undeva”

Urmează Guvernul

Întrebat mai multe detalii, președintele Camerei Deputaților a adăugat că luni, 27 ianuarie, va spune concret totul despre procedură și cine sunt cei care pleacă.

Totodată, întrebat și de tăierile anunțate de Ciolacu, el a comentat: „Am început cu Senatul, Camera Deputaților, aceeași lucru se va întâmpla și la Guvern. Mergem mai departe cu consiliile județene, primăriile, de ce nu?

Numărul parlamentarilor e o discuție, se va lua în calcul. Important e să începem de undeva. Dacă mințim, se va vedea peste o lună-jumătate, și putem avea discuția aia atunci”, a mai spus Ciprian Șerban.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele