Președintele CCR rupe tăcerea despre anularea alegerilor prezidențiale. În prima sa declarație publică, Marian Enache afirmă că, în evaluarea constituţionalităţii procesului electoral, Curtea hotărăşte pe baza informaţiilor pe care autorităţile specializate ale statului le furnizează, iar înscrisurile care cuprind aceste date se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate.
El spune că un factor important în deecizia judecătorilor constituționali a fost ședința CSAT. El considră că nu poate pune la îndoială constatările factuale ale autorităţilor publice specializate care au avut incidenţă în procesul electoral, însă are competenţa să decidă dacă neregulile astfel constatate au avut gravitatea necesară care să impună anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României.
”Alegerile, indiferent de tipul acestora, nu pot fi considerate libere dacă nu au fost corecte, astfel că putem afirma că premisa pentru exprimarea în mod liber a voinţei politice a alegătorilor este caracterul corect al procesului electiv. Prin urmare, apreciem că, în evaluarea constituţionalităţii procesului electoral în sensul respectării caracterului corect şi liber al alegerilor, Curtea Constituţională hotărăşte pe baza informaţiilor oficiale pe care autorităţile specializate ale statului le furnizează în mod direct sau pe canale oficiale în spaţiul public.
Înscrisurile care cuprind aceste informaţii/date se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate. Curtea nu are competenţa constituţională de a le înlătura şi nu este obligată să pună în discuţia competitorilor electorali aceste informaţii, beneficiind de o marjă de apreciere în evaluarea şi valorizarea lor în cadrul procedurii sale. Dreptul de apreciere a informaţiilor/datelor/concluziilor este unul care ţine de competenţa exclusivă a judecătorului cauzei”, a afirmat președintele CCR într-un interviu pentru juridice.ro.
Întrebat dacă există posibilitatea unei erate pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, președintele CCR a respins categoric această variantă.
”Exclus. Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri și nicidecum schimbarea sau modificarea soluției pronunțate de o autoritate jurisdicțională. A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor”, a mai declarat el.
Enache a adăugat, referitor la admisibilitatea cererilor de anulare a deciziei CCR referitoare la alegerile prezidenţiale, că ”hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii”.
În opinia sa ”anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale, precum și de menținere a realizărilor pe care România le-a obținut prin eforturile tuturor românilor din țară și din diaspora de la câștigarea libertății și democrației din 1989 și până în prezent”.
Referitor la raportul Comisiei de la Veneția, șeful CCR consideră că această instituție internațională are doar un rol consultativ și că recomandările sale nu au caracter obligatoriu.
„Proiectul de raport al Comisiei de la Veneția este un demers documentar consultativ, cu caracter de recomandare și cu adresabilitate generală, care nu vizează situația concretă din România și, evident, nici nu pune în cauză hotărârile CCR”. a spus Enache.
Cât despre despre declarațiile lui JD Vance, Enache a afirmat că ”nu este onest să răstălmăcim prin trunchiere și alte speculații în interes electoral discursul și mesajele unui oficial de rangul vicepreședintelui SUA”.
Vance a criticat la Munchen modul cum au fost furate alegerile din România.