NEWS

Președintele CJ Constanța, liberalul Florin Mitroi, a demisionat. El acuză obstacolele administrative şi a lipsa de implicare a factorilor decizionali

Președintele CJ Constanța liberalul Florin Mitroi a demisionat. El acuză obstacolele administrative şi a lipsa de implicare a factorilor decizionali
sursa foto: CTnews

O decizie politică care i-a luat pe mulți pe nepregătite. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Florin Mitroi, a demisionat, joi, din funcţie, motivând că nu poate realiza ceea şi-a propus din cauza obstacolelor administrative şi a lipsei de implicare a unor factori decizionali.

Președintele CJ Constanța, liberalul Florin Mitroi, a demisionat

Astăzi, mandatul meu de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa încetează prin renunţare la funcţie. A fost o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung. Din respect pentru toţi cetăţenii judeţului, indiferent că m-au susţinut sau nu, fac public faptul că la baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă. Sunt siderat de dorinţa acerbă a unora de a ţine judeţul cât mai scufundat, cât mai lipsit de investiţii, cât mai invizibil, servind doar interese mărunte. Şi la fel de siderat sunt şi de marea masă a oamenilor politici şi a factorilor de decizie în administraţie, care aleg să rămână indiferenţi, doar ca să îşi păstreze funcţia. Eu nu pot. Am depus un jurământ, că voi servi interesul cetăţeanului. Nu pot să asist nepăsător la ignorarea lui„, a precizat Florin Mitroi, potrivit Agerpres.

”Este o decizie onorabilă, şi nu o slăbiciune”

Acesta a amintit, printre altele, că a luat decizii corecte în timpul mandatului său, chiar dacă unele au deranjat şi şi-a exprimat speranţa ca viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean să continue proiectele începute şi să servească cu dedicare interesele cetăţenilor.

Este o retragere voluntară, asumată. Sper să o vedeţi ca pe o decizie onorabilă, şi nu o slăbiciune. Consider că am luat decizii corecte, chiar dacă unele au deranjat. Am anulat contracte nedrepte, am deschis uşi spre transparenţă. Puneţi faptele înaintea vorbelor. Constanţa are nevoie de susţinere, de implicare, de acţiune, de-adevărat. Dar nu de la un singur om, ci de la toţi. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit, cetăţenilor care au crezut în mine, colegilor oneşti, echipei care mi-a susţinut activitatea şi presei. Sper la un Consiliu Judeţean stabil, o echipă pregătită şi proiecte care vor continua, indiferent de nume„, a mai spus Florin Mitroi, care este membru al Partidului Naţional Liberal.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele