NEWS

Președintele Nicușor Dan a găzduit reuniunea privind Coridorul Vertical de Gaz din Erevan: Diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de tranzit nu este opțională, este o necesitate strategică

Președintele Nicușor Dan a găzduit reuniunea privind Coridorul Vertical de Gaz din Erevan Diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de tranzit nu este opțională este o necesitate strategică
Președintele Nicușor Dan a găzduit reuniunea privind Coridorul Vertical de Gaz din Erevan: Diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de tranzit nu este opțională, este o necesitate strategică

Preşedintele Nicuşor Dan a găzduit, luni, reuniunea privind Coridorul Vertical, la care au participat reprezentanţii Bulgariei, Greciei, Republicii Moldova, Ucrainei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Macedoniei de Nord, Albaniei.

”Liderii prezenţi s-au aliniat pe un mesaj central: diversificarea surselor de aprovizionare şi a rutelor de tranzit nu este opţională, este o necesitate strategică”, a transmis preşedintele Nicuşor Dan.

„Astăzi, în marja Summitului EPC de la Erevan, am convocat un eveniment paralel de nivel înalt privind Coridorul Vertical de Gaz şi rolul său în consolidarea securităţii energetice regionale. Liderii prezenţi s-au aliniat pe un mesaj central: diversificarea surselor de aprovizionare şi a rutelor de tranzit nu este opţională; este o necesitate strategică”, a transmis, luni, într-un mesaj publicat pe reţeaua X, preşedintele Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, „România aduce greutate reală pe această agendă: geografia, infrastructura şi un angajament ferm faţă de parteneriatul transatlantic”.

„Proiecte precum Coridorul Vertical de Gaz nu doar transportă gaz, ci întăresc legăturile SUA-Europa şi ancorează stabilitatea regională”, arată şeful statului.

Potrivit agendei oficiale, evenimentul a avut loc, de la ora 08.30, la Karen Demirchyan Sports and Concert Complex, Erevan, Republica Armenia

Reuniunea privind Coridorul Vertical a fost organizată de România, cu participarea reprezentanţilor Bulgariei, Greciei, Republicii Moldova, Ucrainei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Macedoniei de Nord, Albaniei.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele