Președintele Nicușor Dan face declarații de presă duminică. Șeful statului oferă explicații la întrebările reporterilor fix în ziua în care Eugen Tomac va merge în Parlament să își depună lista cu miniștri.
Președintele Nicușor Dan va susține astăzi, la ora 09.00, o declarație de presă, live la: bit.ly/LIVEPR., anunțat Administrația Prezidențială.
„Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în această dimineaţă şi în aceste condiţii îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veştea”, a anunţat Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni.
El a arătat că Adrian Veştea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, a fost un preşedinte de consiliu judeţean de succes, a fost un ministru de succes.
Nicuşor Dan a declarat că Veştea este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare, de exemplu a dezvoltat Aeroportul din Braşov şi e o persoană categoric prooccidentală, de dialog şi nu în ultimul rând o persoană care a lucrat cu bugete şi are responsabilitatea bugetelor.
”Deci sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină”, a adăugat el, conform News.ro.
Şeful statului i-a mulţumit lui Eugen Tomac.
”Vreau să-i mulţumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitatea de care a dat dovadă, pentru asumare şi pentru responsabilitate. Şi vreau să spun că nici domnul Tomac şi nici eu nu ne-am jucat de a guvernarea. Am mers în această direcţie în urma consultării cu partidele politice. În acest moment însă este clar că o soluţie politică este cea care este potrivită. Şi vreau să le mulţumesc de asemenea tuturor celor care erau pregătiţi să facă parte din guvern. Oameni cu pregătire solidă, care au avut curajul să-şi lase parcursul profesional pentru a veni în slujba cetăţenilor, într-un guvern al României şi oameni pe care noi am înţeles că ne putem baza şi de care societatea noastră are nevoie”, a mai declarat preşedintele.
Adrian Veștea: „Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Am toată convingerea că în cel mai scurt timp vom forma o echipă. Voi avea o politică axată pe priorități.”
Premierul desemnat Eugen Tomac promite, în proiectul programului de guvernare o reformă administrativ-teritorială amplă, măsuri de predictibilitate fiscală pentru mediul de afaceri, reorganizarea ANAF, investiții în energie, digitalizarea statului și reforme în educație și sănătate.
Documentul, aflat încă în lucru, plasează reforma administrativ-teritorială drept „prioritate zero”. Tomac propune regiuni funcționale cu personalitate juridică, praguri minime de viabilitate pentru comune și orașe și o redistribuire a competențelor și resurselor fiscale. Programul susține că actuala structură administrativă, cu peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale, limitează capacitatea statului de a furniza servicii publice și de a atrage investiții.