Aflat la Timișoara, unde marți participă la mai multe evenimente, președintele României Nicușor Dan a mers să depună o coroană de flori la Monumentul ”Crucificare“, dedicat eroilor Revoluției din 1989. Aici, a reușit să se facă de râs, ca în multe alte situații.
Nicușor Dan nu a ținut cont de protocolul care se impune în fața gărzii de onoare, care l-a salutat. Un oficial i-a indicat ce ar trebui să facă, prședintele a stat câteva secunde și apoi a vrut să plece, dar a fost întors din drum, întrucât urma intonarea Imnului Național al României. Doar îl stim că este foarte rapid, mergând bălăngănind nefiresc mâinile.
După ce, în final, i s-a indicat locul în care trebuie să stea, Nicușor Dan a mai făcut câteva mișcări bruște și apoi s-a așezat în poziția corectă, așteptând intonarea Imnului României.
În periplul său prin Timișoara, Nicușor Dan a fost însoțit atât de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și consilierul prezidențial Luminița Odobescu.
Celebre sunt demarajele lui Nicușor Dan, precum cea din cursul vizitei Regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, la București, precum și momentul de pomină când a urcat pe fregata ”Regele Ferdinand”, lăsând-o mult în spate pe invitata sa Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Nicuşor Dan a participat marţi la Timişoara Cities Summit. Preşedintele a declarat că România era nepregătită, acum 20 ani, pentru a intra în Uniunea Europeană, dar decizia a fost una corectă, fapt care se vede în progresele făcute de ţara noastră.
„Dacă vrem să fim foarte direcţi, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană, şi cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o şi vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderare efectivă, România le-a făcut”, a spus şeful statului, în alocuţiunea de deschidere a Timişoara Cities Summit, reuniune în cadrul căreia participanţii – primari şi oficiali europeni – vor discuta despre viitorul Uniunii Europene şi rolul oraşelor în extinderea ei.