Președintele ucrainei, Volodimir Zelenski, face joi, 12 martie, o vizită surpriză în România și se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, arată surse diplomatice citate de Știrile Pro TV și Hotnews.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine joi, 12 martie, într-o vizită oficială în România, în cadrul căreia se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Aceasta va fi a doua vizită a președintelui ucrainean în România, după cea din 10 octombrie 2023.
Atunci, Zelenski s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu fostul președinte Klaus Iohannis și cu fostul premier Marcel Ciolacu, la Guvern.
În prezent, diplomații români și ucraineni stabilesc agenda de evenimente în prezent, mai arată sursele citate.
Astfel, vor fi discuții despre războiul din Ucraina, dar și despre posibile ajutoare din partea României.
În noiembrie 2025, preşedintele Nicuşor Dan a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, cu care a discutat despre situaţia actuală de securitate, precum şi despre relaţiile în plan bilateral.
„Ucraina trebuie să câştige războiul, deoarece luptă pentru securitatea întregii Europe şi pentru valorile noastre comune”, a fost mesajul publicat atunci de preşedintele Nicușor Dan pe platforma X.
„Pe plan bilateral am agreat să facem eforturi pentru stabilirea unui parteneriat strategic, amândoi suntem dedicaţi să implementăm o agendă pragmatică, de perspectivă şi sustenabilă”, a adăugat Nicuşor Dan.