Constructorul grec AKTOR, membru al grupului Intrakat, a început marți, 5 martie, forarea tunelurilor de la Ormeniș și Racoș, tunelurile de pe Magistrala M 200 Brașov – Sighișoara, cele mai lungi și mai complexe tuneluri feroviare care s-au construit vreodată în România.
Astfel, tunelurile de la Ormeniș și Racoș pe lotul de mijloc Apața – Cața au o lungime totală de 12 kilometri galerie dublă respectiv 24 kilometri/galerie. Constructorul din Grecia și-a asumat să termine și lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud.
„Astăzi suntem martorii istoriei în devenire. Ce vedem aici este o dovadă a puterii colaborării, inovației și viziunii. Astăzi sărbătorim începerea unei părți esențiale a unui proiect capital care va îmbunătăți conectivitatea și va stimul creșterea economică a țării noastre”, a declarat Ruxandra Vodă, directorul de comunicare al Aktor România.
„Astăzi dăm startul acestui proiect fabulos”, a transmis și Antonios Kyriakos, General Manager AKTOR România, care a mulțumit tuturor celor prezenți la eveniment, printre care ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, secretarul de stat pentru Transporturi și Infrastructură, Ionuț Săvoiu, Monica Mihăileanu, Director General adjunct al CNCF CFR și reprezentanții producătorilor de TBM-uri Alstom și Arcada.


Utilajul a început să sape în munte la tunelul din zona Racoş-Ormeniş. Tunelul va fi unul cu dublă galerie (câte unul pentru fiecare fir de linie ferată) şi va avea o lungime de 6,9 km. Pe acelaşi sector de cale ferată, în zona Homorod, va fi săpat un alt tunel cu dublă galerie, cu o lungime de 5,2 km.
„Viitoarea magistrală feroviară Brașov – Sighișoara începe să prindă contur odată cu demararea de către Aktor, membră a grupului Intrakat, a celor mai dificile lucrări de pe traseul acesteia: forajul tunelurilor pe tronsonul Apața – Cața, care va fi realizat cu ajutorul a patru TBM-uri (utilaje de forare a tunelurilor)”, a arătat și compania.
Marți, 5 martie, ora 12:00, primul TBM a pornit în cadrul unei ceremonii la care au participat înalte oficialități centrale și locale, pe șantierul din zona Racoș – Ormeniș, județul Brașov”.
Întreg evenimentul transmis LIVE poate fi urmărit aici
Contractul pentru reabilitarea secţiunii centrale Apaţa – Caţa, (acum în lungime de 43 km şi 28 de km după reabilitare) a fost semnat pentru 2,7 miliarde lei cu asocierea Aktor- Alstom – Arcada şi are o durată de 4 ani. Este un contract cu o mare complexitate tehnică pentru că vor fi construite şi patru tuneluri noi a anunţat CFR Infrastructură:
Modernizarea a 28,2 km linie de cale ferată din care 6,11 km vor fi reabilitaţi, 9,626 km line nou construită şi 12,464 km linie în tunele:
– 3 staţii reabilitate (Racoş, Mateiaş, Ormeniş)
– 2 pasaje superioare
– 7 poduri ✓ 10 podețe ✓ 3 viaducte ✓ 4 tuneluri nou construite (cale simplă) la Ormeniș (dublă galerie 6,9 km) și Homorod (dublă galerie 5,2 km).

Conform declaraţiilor date de reprezentanţii constructorului, săparea tunelului mare va dura 18-19 luni şi pentru celălalt tunel mai mic, de 5 km, va fi nevoie de 14-15 luni, viteza de forare a cârtiţelor fiind de 15 metri pe zi. Compania Aktor a plătit pentru aceste utilaje peste 70 de milioane de euro.
Lucrările la sectorul Apaţa – Caţa fac parte din proiectul de modernizare a Magistralei Braşov – Sighişoara, pentru care autorităţile române au obţinut o finanţare europeană. După finalizarea lucrărilor, trenurile de călători vor putea circula pe această magistrală cu 160 km/h.
realizarea celui mai mare și dificil proiect feroviar dezvoltat vreodată la nivel național, construcția a patru tuneluri lungi de peste 24 km care străpung Carpații pentru calea ferată Brașov-Sighișoara. Acestea vor fi construite de grecii de la AKTOR, care aduc in Romania 4 TBM-uri în valoare de peste 70 milioane euro.

Compania elena AKTOR, parte a asocierii RailWorks, a început oficial cel mai mare si mai dificil proiect feroviar făcut vreodată in Romania, conform informațiilor intrat în posesia Mediaflux.ro.

Astfel, este vorba de patru tuneluri in lungime totala de peste 24 km care vor fi săpate cu 4 TBM-uri ( tunnel boring machine) ce au costat peste 70 milioane de euro pentru a construi calea ferată Brașov – Sighișoara. Potrivit datelor noastre, peste 40 milioane de euro au fost achitați din fondurile proprii ale companiei Aktor.
Mai mult, în semn de respect pentru țara noastră, după cum arată și imaginile prezentate în exclusivitate, reprezentanții companiei din Grecia au pus steagul României pe cele patru mașinării care vor străpunge Carpații într-o inițiativă extrem de îndrăzneață de a construi cel mai mare și dificil proiect feroviar care a existat vreodată în România.

În premiera, Mediaflux.ro transmite și numele celor 4 TBM uri, nume ale copiilor inginerilor care sunt implicați in acest proiect de mare anvergura tehnică! Cele 4 TBM uri se numesc ALEXIA, MELINA, EVELINA și KATERINA. Mai mult, conform datelor noastre, primele două tuneluri vor avea lungime de 7, respectiv 5 km, cele mai lungi construite vreodată în țara noastră. Primul utilaj sosind deja La Racoș, în județul Brașov. Acesta este capabil să sape tuneluri de mari dimensiuni, cu o viteză de 15 metri pe zi.
Construcția primului tunel va dura aproximativ 18-19 luni, proiectul urmând a fi gata în totalitate până în 2027.

Conform proiectului, distanța de 128 km între Brașov și Sighișoara va fi realizată în doar o oră și 30 de minute, reducând practic la jumătate cele trei ore din prezent.
Tronsoanele feroviare Brașov-Apața și Cața-Sighișoara, respectiv Apața-Cața sunt modernizate în prezent de Asocierea RailWorks, formată din Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98, conform unui contract semnat între CNCF CFR SA și asocierea Railworks în 2020 contractul de execuție pentru lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov – Sighișoara, cu o valoare estimată la 2,9 miliarde lei. De asemenea, pe lotul 2, Apața-Cața, Asocierea Railworks a câștigat contractul la final de 2019, pentru o valoare de 2,72 miliarde lei.