Primăria Capitalei a anunțat noile tarife pentru închirierea Arenei Naționale, precizând, chiar prin vocea Primarului General, Nicușor Dan, că au fost actualizate și clauzele contractului de închiriere pentru cel mai mare stadion al țării.
Nicușor Dan a anunțat noile tarife pentru închirierea Arenei Naționale. Primarul General al Capitalei spune că unul dintre obiectivele din mandatul său este acela de a eficientiza managementul Arenei Naționale.
Astfel, edilul anunță că Primăria Municipiului București a actualizat clauzele contractului de închiriere pentru stadionul Arena Națională. Vizate sunt evenimentele sportive din anul competițional 2022-2023.
Principala modificare a acestor clauze se referă la plata în avans pentru chirie și pentru costurile de operare a stadionului. Nicușor Dan spune că această procedură este des întâlnită în plan internațional.
Primăria Capitalei vrea să evite, astfel, acumularea datoriilor din partea cluburilor. De asemenea, municipalitatea urmărește echilibrarea balanţei de venituri şi de cheltuieli înregistrate la Arena Naţională.
”Noul contract pentru anul competițional 2022-2021 a fost deja semnat cu Fotbal Club FCSB S.A. şi Fotbal Club Rapid 1923 S.A.”, anunță Primarul General al Capitalei
Nicușor Dan a mai precizat că toate celelalte cluburi care vor dori să joace pe Arena Națională vor trebui să respecte același cadru.
Conform contractului şi în acord cu HCGMB nr. 59/2017, tarifele minime pentru închiriere sunt următoarele:
La aceste tarife menționate mai sus, se va adăuga plata calculată a utilităţilor, în conformitate cu tarifele practicate de furnizorii de utilităţi şi pe baza procesului verbal de constatare a consumurilor.