Primăria Capitalei are conturile blocate, a anunțat oficial primarul Nicușor Dan miercuri, ca urmare a unei sentințe într-un dosar cu omul de afaceri Costică Constanda. Astfel, PMB are de plătit 120 de milioane de euro, însă edilul anunță că vrea să plătească în rate lunare.
Edilul Nicușor Dan spune că Primăria Capitalei vrea să plătească eșalonat datoria, motiv pentru care în prezent sunt în curs negocieri.
„Este o negociere în curs, de când am venit în Primărie. A existat mai întâi o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de Curtea de Apel în anul 2019 și recursul respins la Înalta Curte în anul 2020. Prin această hotărâre judecătorească, PMB a fost obligată să plătească 75 de milioane de euro, plus dobânzi penalizatoare, sau penalități de întârziere începând cu anul 2010, și au mai fost 2 litigii pentru că instanța respectivă a pus cuvântul „dobânzi penalizatoare” fără să precizeze cuantumul acestora și au mai fost 2 litigii care s-au terminat în aprilie 2022. În cele două litigii, instanțele au decis cum se calculează dobânzile penalizatoare. Acesta este elementul de noutate în această discuție care are loc de un an și jumătate”, spune Nicușor Dan.
Primarul afirmă că intenția PMB este de a plăti, pentru că este o obligație legală.
„Însă nu putem plăti deodată 120 de milioane de euro. Fără să intru în detaliile negocierilor pe care le avem, propunerea noastră este de a plăti eșalonat rate lunare. Blocarea conturilor pentru investiții ale PMB nu ajută pe nimeni: nici noi nu putem să plătim investiții în perioada în care avem conturile blocate pentru investiții și nimeni nu cred că o să-și închipuie că o să putem să scoatem 120 de milioane de euro ca să plătim. Este blocată suma principală – care înseamnă 75 de milioane de euro – și dobânda penalizatoare până în anul 2020, când a început acel proces despre care v-am spus că s-a terminat în aprilie 2020, deci vorbim undeva de ordinul a 120 de milioane de euro”, adaugă primarul general al Capitalei.
Edilul spune că vor continua „lunga discuție cu familia Constanda”.
„Conform legii, în momentul în care ai conturile blocate, vă aduc aminte că noi le-am avut până prin luna mai 2021, în acest mandat, poți plăti cheltuielile curente: salarii, subvenții… Mai puțin investiții …”, conchide Dan.
Guvernul l-a numit, miercuri, prefect al Capitalei pe Toni Greblă, fost senator PSD, judecător CCR și secretar general al Guvernului Dăncilă. El o înlocuiește pe Alexandra Văcaru, care a fost eliberată din funcție.
„Astăzi (miercuri – n.r.) a fost aprobată prin hotărâre de guvern, eliberarea din funcție a doamnei Văcaru Georgiana Alexandra din funcția de prefect al Municipiului București”, a anunțat Dan Cărbunaru.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că au fost eliberați din funcție doi subprefecți – Nițescu Nicolae din funcția de subprefect al județului Brăila și Salup Rusu Alexandru Marian din funcția de subprefect al județului Suceava.
„Astăzi (miercuri – n.r.), prin hotărâre de guvern, a fost numit domnul Toni Greblă în funcția de prefect al Municipiului București. De asemenea, prin hotărâri de guvern, a fost numită Badiu Virginia Loredana în funcția de Subprefect al Județului Brăila, iar Sinescu Florin în funcția de subprefect al județului Suceava”, se mai arată în informare.
Toni Greblă a fost senator PSD, judecător CCR și secretar general al Guvernului Dăncilă. Inițial, pentru funcția de prefect al Capitalei s-a vehiculat numele lui Alexandru Hazem Kansou.