Începând de miercuri, 15 ianuarie 2025, bucureștenii care locuiesc în Sectorul 1 își pot reînnoi contractele de închiriere pentru unul din cele 10.500 de locuri de parcare de reşedinţă. Tot ce trebuie să facă aceștia este să transmită documentele on-line, folosind platforma https://parcari.adp-sector1.ro/map care va fi funcţională de miercuri dimineaţa.
Primăria S1 anunță că șoferii care au deja un loc de parcare de reşedinţă atribuit, au răgaz până la 31 martie 2025 să își reînoiască contractul şi să plătească taxele aferente. Pentru reînnoirea contractului, care se face exclusiv on-line, trebuie urmaţi etapele de mai jos:
Pasul 1
* Introducerea în aplicaţie a CNP-ului dumneavoastră şi a numărului de înmatriculare al maşinii la adresa https://parcari.adp-sector1.ro/map
Pasul 2
* Solicitare de reînnoire a contractului pentru locul de parcare de reşedinţă (veţi primiţi un număr de înregistrare automat).
Pasul 3
* După verificarea documentelor de către operatorii Primăriei Sectorului 1, veţi primi un e-mail cu validarea actelor şi instrucţiunile de plată sau invalidare. În cazul invalidării, va trebui să reluaţi toţi paşii din platformă şi să adăugaţi informaţiile corecte sau documentele care lipsesc.
Pasul 4
* După plată, veţi primi prin e-mail contractul.
Spre exemplu, pentru zona A se aplică o taxă de 754 lei, pentru zona B, 628 lei, pentru zona C, 502 lei, iar pentru zona D taxa este de 376 lei. Acestea pot fi plătite on-line pe ghiseul.ro sau la casieriile DGITL Sector 1 din Str. Piaţa Amzei nr.13, Calea Griviţei nr. 208-210, Str. Pajurei nr.13 şi Bd. Banu Manta nr. 9.
Documentele pe care trebuie să le încărcaţi în aplicaţie:
* actul de identitate (buletin), cu date ce se pot verifica. Fotografiile sau documentele de tip .pdf nu trebuie să fie mişcate sau blurate;
* viza de flotant (dacă adresa de domiciliu nu este aceeaşi cu cea din contract);
* certificatul de înmatriculare al autoturismului cu ITP-ul valabil (toate cele 3 pagini);
* contractul de leasing (dacă este cazul);
* contractul de comodat (dacă autoturismul nu este proprietate personală);
* certificatul de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul, selectaţi în platformă „handicap” şi ataşaţi certificatul cu data valabilă sau pe cel permanent).
În cazul în care aveţi nevoie de asistenţă în transmiterea on-line a documentelor, puteţi să solicitaţi ajutorul colegilor de la Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 din Str. Piaţa Amzei nr. 13, intrarea principală, unde au fost amenajate două puncte de lucru speciale. Programul de lucru cu publicul este de luni până joi în intervalul 8.00 – 16.30, iar vineri între orele 08.00 – 12.00.
Dacă aţi cerut în cursul anului 2024 sau în cursul anilor trecuţi un loc de parcare de reşedinţă, însă nu v-a fost atribuit niciunul, nu mai este nevoie să reînnoiţi cererea. Solicitările din lista de aşteptare rămân active, aşa că nu este nevoie să reînnoiţi cererile prin depunerea unui nou set de documente. Locurile de parcare de reşedinţă care nu sunt plătite până la 31 martie 2025 devin libere şi vor fi repartizate riveranilor, în funcţie de vechimea cererilor.
Cetăţenii care locuiesc în Sectorul 1 şi deţin un certificat de încadrare în grad de handicap beneficiază gratuit de parcare în spaţiile publice, dar şi de parcare de reşedinţă cât mai aproape de casă.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1 eliberează legitimaţii pentru parcările aferente parcurilor publice, de la magazine, sălile de spectacole, instituţii şi de pe bulevardele administrate de Primăria Capitalei.
Persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora beneficiază de o legitimaţie pentru locurile de parcare gratuite, special amenajate. Sunt necesare: documentul de identitate, certificatul de încadrare în grad de handicap şi o fotografie color a beneficiarului.
Solicitarea pentru eliberarea legitimaţiei de parcare şi documentele aferente se trimit prin email la adresa: prestatii.dizabilitati@dgaspc-sectorul1.ro. Acestea se pot depune şi fizic la sediul DGASPC Sector 1 din Bd. Mareşal Averescu nr. 17, corp B, parter, camera 3. Informaţii suplimentare puteţi obţine la telefon 021.222.76.22.
Parcările cu linii albastre se închiriază de la Compania Parking Bucureşti
„Vă reamintim faptul că locurile de parcare marcate cu linii albastre nu sunt administrate de Primăria Sectorului 1, ci de către Primăria Capitalei, prin Compania Parking Bucureşti. În cazul acestor locuri de parcare, riveranii au posibilitatea să încheie un contract pentru care trebuie să achite suma de 50 lei/lună sau 500 lei/an. Atenţie, locul nu va fi rezervat, însă se va putea parca pe orice loc liber din arealul indicat în cerere.
Mai multe informaţii puteţi obţine de la Compania Parking Bucureşti, la telefon 0374.887.796 sau prin email la comercial@cmpb.ro. Contractele pentru riverani se fac on-line la adresa https://riverani.cmpb.ro/”, transmite Primăria S1.