NEWS

Primarul din Argeș ar fi recunoscut că el a incendiat primăria

Primarul din Argeș ar fi recunoscut că el a incendiat primăria

Mihai Marian, primarul comunei Beleți-Negrești, a recunoscut în fața anchetatorilor că el a fost cel care a incendiat primăria. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Reamintim faptul că incendiul s-a manifestat în mod violent la etajul 1 al primăriei și acoperișul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă și generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei și alte birouri.

Mihai Marin, primarul comunei Beleți-Negrești, județul Argeș, a dispărut luni, iar familia edilului a anunțat la poliție dispariția acestuia. Ulterior, s-a aflat că primarul a suferit un accident în noaptea de luni spre marți, în județul Gorj.

Edilul ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a oprit cu mașina în șanț. Acesta a fost găsit de poliție în noaptea de marți spre miercuri. În urma accidentului, primarul a fost transportat la spital cu răni ușoare, iar după ce i s-a acordat ajutorul medical a plecat fără acordul medicilor.

Totul s-a întâmplat după ce primăria a fost incendiată. Mihai Marian a declarat la audieri, în fața anchetatorilor, că el ar fi fost cel care a incendiat primăria.

Polițiștii de investigații criminale au pus în executare un mandat de aducere a primarului Mihai Marin, în vârstă de 53 de an, bănuit de săvârșirea faptelor, care a fost condus la sediul poliției pentru cercetări.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, conform art. 256, alin. 4 și 259 din Codul Penal”, precizează IPJ Argeș.

Edilul e acuzat de distrugere prin incendiere și sustragere sau distrugere de înscrisuri. Între timp, la anchetatori au ajuns imaginile din noaptea incendiului. Primarul fusese surprins de camere în timp ce pleca din zona primăriei.

Vineri, primarul va fi prezentat Parchetului de lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunerea de arestare preventivă.

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele