Primele 17 companii de stat care intră în procesul de reformă. Guvernul a decis, în şedinţa de vineri, că acestea vor intra mai întâi în analiza Comitetului interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9 (CNR9), condus de vicepremierul Oana Gheorghiu.
Între acestea sunt TAROM, Metrorex, companiile CFR, dar şi altele, fiind propuse de către ministerele de resort. Sunt firme care, potrivit premierului, vor avea aprobate bugetele imediat după aprobarea bugetului naţional.
”Executivul a luat astăzi, în şedinţa de guvern, două decizii esenţiale pentru modernizarea guvernanţei corporative a companiilor de stat, în linie cu criteriile OECD şi cerinţele din PNRR, prin adoptarea unui Memorandum propus de vicepremierul Oana Gheorghiu şi elaborat împreună cu instituţiile de resort.
Aceste măsuri reprezintă primii paşi pentru implementarea Strategiei şi a planului de acţiune aprobate de Guvern pe data de 24 noiembrie 2025 pentru reformarea companiilor de stat”, anunţă, vineri, Guvernul, într-un comunicat de rpesă.
Potrivit documentului citat, Memorandumul defineşte pentru prima dată, cu claritate, rolurile instituţiilor implicate în procesul de reformă şi mecanismul de coordonare şi monitorizare a reformării companiilor de stat.
De asemenea, Memorandul întăreşte rolul AMEPIP în evaluarea tehnică a întreprinderilor publice şi instituie un mecanism interministerial prin care procesul de reformă este coordonat, monitorizat şi accelerat.
Potrivit Executivului, Comitetul interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9 (CNR9), condus de vicepremierul Oana Gheorghiu, va avea rolul de coordonare şi monitorizare ale proceselor de analiză, evaluare şi implementare a reformei întreprinderilor publice, în condiţiile în care ministerele de linie şi AMEPIP îşi păstrează propriile responsabilităţi în proces.
”Comitetul va propune autorităţilor publice o metodologie unitară de analiză a performanţelor întreprinderilor publice, care trebuie aplicată de toate ministerele şi întreprinderile publice, incluzând setul standard de indicatori financiari, non-financiari, operaţionali şi strategici;
va monitoriza transmiterea datelor relevante de la întreprinderile publice către AMEPIP şi către Comitet; va valida şi consolida analizele privind listarea şi restructurarea companiilor centrale de stat la nivelul ministerelor;
se va ocupa de integrarea finală a rezultatelor într-un raport care se prezintă Guvernului.
De asemenea, Comitetul va centraliza şi analiza datele, pe baza informaţiilor transmise de ministere şi întreprinderile publice, şi va formula diagnosticul preliminar şi final al companiilor incluse în lista celor care vor fi cotate sau vor fi restructurate”, a transmis Guvernul.
De asemenea, Comitetul va identifica măsurile necesare pentru fiecare întreprindere analizată, respectiv: listarea, menţinerea în activitate cu implementarea de reforme operaţionale, reorganizarea, potrivit Codului civil, prin fuziune, divizare sau transformare, şi va înainta Guvernului propuneri, pe baza concluziilor analizelor şi în corelare cu recomandările AMEPIP.
Primele 17 companii care sunt analizate în procesul de reformă
”Pe de altă parte, prin acelaşi Memorandum, Guvernul a aprobat lista celor 17 companii propuse de ministerele de resort care intră în prima etapă a procesului de reformă, conform strategiei coordonate de vicepremierul Oana Gheorghiu.
Ministerele au făcut selecţia celor 17 companii în funcţie de priorităţile şi strategiile sectoriale, dar analiza lor va fi făcută în cadrul unei viziuni strategice integrate asupra economiei şi a intereselor României, pe care o va coordona CNR9, precum şi pe baza unor criterii obiective, stabilite prin lege”, a mai anunţat Guvernul.
1. Societatea Electrocentrale Grup SA -Ministerul Energiei
2. Societatea Electrocentrale Bucureşti SA – Ministerul Energiei
3. Societatea OIL Terminal SA – Ministerul Energiei
4. Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR – SA) – Ministerul Energiei
5. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă” CFR Marfă S.A” – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
6. ROFERSPED S.A-filială a CFR Marfă – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
7. C.F.R- I.R.L.U. S.A filială a CFR Marfă – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
8. Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F -S.A – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
9. Societatea Feroviară de Turism S.F.T-C.F.R- S.A – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
10. Societatea Naţională a Căilor Ferate Române S.N.C.F.R- pre-insolvenţă – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
11. Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R SA – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
12. Societatea Telecomunicaţii CFR S.A – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
13. Tipografica Filaret S.A-filiala a CNCFR S.A – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
14. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători S.A” – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
15. Societatea de Reparaţii Locomotive C.F.R-S.C.R.L Braşov -filială a CFR Călători – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
16. Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex „S.A – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
17. Compania „TAROM” – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Guvernul precizează că Societatea PETROTRANS SA este în faliment şi a fost propusă de Ministerul Energiei spre analiza Comitetului pentru clarificarea situaţiei patrimoniale.