NEWS

Primii artiști confirmați pentru Neversea 2022. Cine urcă pe scenă vara viitoare

Primii artiști confirmați pentru Neversea 2022. Cine urcă pe scenă vara viitoare

Organizatorii au anunțat care sunt primii artiști confirmați pentru Neversea 2022, festivalul care se va ține la malul mării, în Constanța, în perioada 7-10 iulie.

Printre primii artiști confirmați pentru Neversea 2022 sunt Alan Walker, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike sau Don Diablo, conform unui comunicat al organizatorilor.

Organizatorii au precizat și că scenele secundare vor găzdui artişti şi DJ-i din lumea techno, tech-house, house, deep house, ambiental, chill, electronic, dubstep, drum&bass, trap, hip-hop, rap, liquid sau retro.

Dintre aceștia, au fost enumerați: BBNO$, Borgore, Dirtyphonics, Mahony, Netsky, Priku, Raresh, Sit şi Sublee B2B CAP.

„O premieră pentru festivalul Neversea este celebra trupă Black Eyed Peas. Artiştii s-au îndrăgostit de România când au fost prezenţi la festivalul Untold în 2018 şi au promis că vor reveni la noi. Incluşi în Hot 100 Artist of The Decade de Billboard, Black Eyed Peas sunt al doilea cel mai bine vândut artist/grup din toate timpurile în clasamentul de download, conform companiei de cercetare Nielsen. Americanii au în palmares 6 premii Grammy, au vândut peste 35 de milioane de albume şi 120 de milioane de single-uri în întreaga lume şi sunt una dintre cele mai iubite trupe din lume”, au transmis organizatorii.

Primii artiști confirmați pentru Neversea 2022

Pe lângă numele enumerate mai sus, pe listă se adaugă și Timmy Trumpet, Tujamo sau W&W.

Dimitri Vegas & Like Mike vor urca pentru prima oară pe scena principală a festivalului Neversea. Duo-ul greco-belgian ocupă locul 2 în clasamentul oficial Top 100 DJ Mag şi generează euforie în oricare colţ al lumii cu apariţiile live spectaculoase şi cel mai tare „crowd control” cu zeci de mii de fani. Cei doi fraţi au reuşit să capitalizeze un fanbase uriaş şi în social media: 30 de milioane de urmăritori, la care se adaugă şi un milliard de vizualizări pentru videoclipurile şi DJ set-urile de la cele mai mari festivaluri din lume.

Don Diablo este un artist care se reinventează de fiecare dată şi pare greu de oprit. Olandezul, care ocupă locul 7 în Top 100 DJ Mag 2021, a vândut primul concert NFT din lume, „Destination Hexagonia” cu 1,2 milioane  de dolari, echivalentul a 600 cpryptomonede Ethereum. În vară vine pe scena principală a festivalului Neversea cu un show unic.

„Energicul Timmy Trumpet soseşte în premieră la malul Mării Negre. DJ-ul şi producătorul australian, care a fost plăcut impresionat de publicul din România, la festivalul Untold, pregăteşte un set spectaculos pentru fanii Neversea. Timmy Trumpet stârneşte frenezie la fiecare eveniment la care participă şi fascinează lumea cu mix-urile sale dinamice de muzică electronică şi trompetă, instrument la care cântă de la vârsta de 4 ani. Producţiile sale au intrat în Top 10 Aria Club Chart şi în 2021 ocupă locul 9 în Top 100 DJ Mag”, au mai transmis organizatorii festivalului Neversea.

Abonamentele au prețuri care încep de la 104 euro

Organizatorii au mai precizat că fanii îşi pot asigura intrarea pe The Island of Dreams de pe neversea.com/tickets. Preţurile pornesc de la 104 euro + taxe. Abonamentele pot fi cumpărate şi în rate, exclusiv prin aplicaţia Extasy, care poate fi descărcată din Google Play pentru Android şi din iOS pentru iPhone. Pot fi selectate maximum 7 rate dacă abonamentele sunt achiziţionate în luna decembrie. Cei care aleg această opţiune vor plăti mai puţin de 20 de euro pe lună pentru General Access Basic sau General Access Risk Free şi sub 40 de euro pe lună pentru VIP.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele