Primul tren electric nou din România, realizat de Alstom, a plecat miercuri dimineaţă, la ora 9.30, din Gara de Nord spre staţiunile de pe Valea Prahovei şi spre Braşov. Garnitura operată de CFR Călători se dorește a fi o alternativă la traficul de pe DN1, care se va prelungi şi anul viitor, în condiţiile în care centura ocolitoare a oraşului Comarnic ar putea fi gata abia în 2025.
Noul tren electric format din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream circulă, de miercuri, 20 noiembrie 2024, pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov şi retur.
Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România, informează CFR Călători.
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după ce a mers cu premierul Marcel Ciolacu, la Braşov, cu primul tren electric achiziţionat în ultimii 35 de ani, că până în ianuarie 2026 urmează să vină alte 37 de garnituri noi de tren iar prima va intra tot spre Braşov, următoarele urmând să circule spre Constanţa şi Craiova.
Ministrul a mai anunţat că au contracte semnate astăzi, de aproximativ 130 de garnituri, de lung sau de scurt parcurs, toate din banii europeni.
”Este cred că pentru prima dată, după 22 de ani, este prima garnitură nouă. Cred că ultima oară a fost Săgeata Albastră, dar era Diesel, de această dată o garnitură electrică, cu alte cuvinte, transport verde. E un program mult mai amplu. Până la sfârşitul anului o să fie livrate şi alte garnituri”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la Braşov.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Braşov că următoarea garnitură de tren urmează să vină în luna decembrie.
”Pe parcursul anului 2025, până în ianuarie 2026, deci în 13 luni, urmează să vină alte 37 de garnituri noi de tren, care, prima dintre ele va intra tot pe acest traseu, spre Braşov, următoarele spre Constanţa şi spre Craiova. Cu cât sosesc mai multe, cu atât vom merge şi pe distanţe mai îndepărtate, cum ar fi Timişoara”, a arătat ministrul. Grindeanu a arătat că este un prim pas.
”Speră că cadenţa, dacă tot vorbim de căi ferate, să fie cea enunţată de mine mai înainte, şi anul viitor să avem cât mai multe trenuri”, a subliniat el.
”Avem contracte semnate astăzi, când vorbim, de aproximativ 130 de garnituri, de lung sau de scurt parcurs, toate din banii europeni, că vorbim de Fondul de modernizare, că vorbim de Programul operaţional, sau că vorbim de PNRR. Absolut toate sunt din fonduri europene, unde, sigur, bugetul de stat vine cu cofinanţarea”, a precizat Grindeanu.
Despre viteza cu care circulă acest tren, Grindeanu a arătat s-a atins 140 km şi aceasta este restricţia în acest moment.
”Ne dorim ca lucrările în infrastructură, indiferent că vorbim de această rută, sau cea de pe Constanţa, unde se poate atinge 160 km, să fie cât mai multe, iar investiţiile în infrastructură se ducă la creşterea vitezei pe calea ferată, fie că vorbim de transportul de călători, dar şi cel de marfă, care este la fel de important”, a subliniat Grindeanu.
CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF.
Astfel, un bilet pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov costă 63,00 lei la clasa a II-a şi 91,00 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren.
Miercuri, trenul IR 16005 a plecat din Gara de Nord la ora 09:30 şi va ajunge la Braşov la ora 12:00, deci toată călătoria va dura două ore şi jumătate. De la Braşov, va fi trenul retur IR 16006, cu plecare la ora 15:20 şi sosire în Bucureşti Nord la 17:53.
Potrivit sursei citate, în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024, trenul va circula după următorul program: IR 16001 Bucureşti Nord plecare 05:40 – Braşov sosire 08:08 / IR 16002 Braşov plecare 08:43 – Bucureşti Nord sosire 11:12.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu spune că face o simulare de parcurs cu acest prim tren electric „achiziţionat de statul român, la mai bine de 20 ani de la ultima achiziţie de trenuri”, pentru care a folosit un bilet de tren metropolitan, care costă 6 lei şi este valabil inclusiv pe acest tren care merge spre Braşov, potrivit postării de pe Pagina sa de Facebook.
„Mă bucur că a început să dea roade acest demers privind achiziţia acestor trenuri electrice, demers deblocat şi început în aprilie 2020, data lansării licitaţiei. Contractul a fost semnat în martie 2022. Acesta este un tren electric Alstom Coradia Stream, fabricat în Polonia şi este abia primul tren electric din contractul de achiziţie a 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs, care urmează să fie livrate României. (…) Ţinta noastră, asumată în Programul de Guvernare al PNL, este ca până în 2028 toate reşedinţele de judeţ din românia care au infrastructură feroviară electrificată să beneficieze de trenuri noi şi moderne”, menţioneză Scrioşteanu pe Facebook
Rama electrică livrată de către Alstom este formată din 6 module (vagoane), oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcţie, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă şi este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Şi, foarte important, mentenanţa ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom, mai menţionează CFR Călători.
Într-o postare anterioară, secretarul de stat informa că lucrările la centura oraşului Comarnic, care ar degreva traficul deosebit de intens de pe DN1, ar putea fi gata la mijlocul anului viitor.
„Am discutat cu constructorul în aşa fel încât maximum în luna iunie a anului viitor să finalizăm lucrarea. Varianta de Ocolire a oraşului Comarnic are o lungime de 6 km şi va contribui la degrevarea traficului de pe DN1, accesându-l prin intersecţiile cu DN1, unde sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate. Acest proiect este complementar viitoarei autostrăzi A3 Ploieşti – Comarnic – Braşov”, preciza, în 15 noiembrie, într-o postare pe Facebook, secretarul de stat SCrioşteanu.