Continuă a doua zi de priveghi pentru marele antrenor Mircea Lucescu. Fiul său, Răzvan Lucescu, a ajuns pe Arena Națională imediat după ora 10:00, iar la scurt timp după acesta a venit și premierul României, Ilie Bolojan. Mai mult, în cursul serii de ieri mii de oameni au venit la căpătâiul lui Il Luce, iar pe multe stadioane din Europa au avut loc momente de reculegere.
Pe parcursul zilei reporterii Mediaflux vor fi prezenți pe Arena Națională pentru cele mai noi update-uri.
Cu mult după ora 20.00, priveghiul de la Arena Națională pentru Mircea Lucescu s-a terminat. Vineri, marele antrenor va fi înmormântat.
Cortegiul funerar se va deplasa de la Arena Națională la Biserica Sfântul Elefterie și apoi la Cimitirul Bellu
La ora 19, cu o oră înainte de închiderea programului anunțat, sute de oameni stau încă la coadă pentru a-și arăta respectul pentru cel care a fost Mircea Lucescu. Coada se întinde de la poarta A a Arenei Naționale.
Slujba de pomenire s-a terminat, iar acum la căpătâiul lui Mircea Lucescu stau în continuare Răzvan Lucescu, doamna Neli Lucescu și restul familiei.

Conform estimărilor forțelor de ordine, de ieri până în această seară, 10.000 de oameni au trecut pe la catafalc.
Fostul finanțator al Rapidului, George Copos, apropiat de Mircea Lucescu, a venit și el la Stadionul Național să-și prezinte omagiile pentru marele antrenor.
Click to display the embedded YouTube video

Sute de oameni așteaptă, în ploaie, să își ia rămas bun. Între timp, a început și ploaia.
Click to display the embedded YouTube video
Jucătorii de la Steaua și Dinamo au venit joi să își ia rămas bun de la Mircea Lucescu în același timp.
Dinamoviștii au imortalizat momentul.

FCSB, în frunte cu MM Stoica și Argăseală au venit de asemenea la Arena Națională



Președintele Traian Băsescu a depus joi o coroană de flori. Galant, fostul șef de stat a vrut să stea la coadă, să nu se bage in fața oamenilor, dar apoi a intrat prin fața lor, oamenii făcându-i loc.
Click to display the embedded YouTube video

Moartea lui Mircea Lucescu a adus laolată, în Joia Mare, nume importante din politică și fotbal. Toți au vrut să își ia rămas bun de la Il Luce. Printre aceștia, Traian Băsescu, Ciprian Ciucu, Șumudică sau Răducioiu.
„O săptămână tristă din toate punctele de vedere. Am văzut tot felul de comentarii că „cerul s-ar fi deschis”. Ar fi nedrept pentru alţi oameni care au decedat în alte perioade, fiindcă toată lumea este judecată la fel. În fond, rămân doar faptele pe care le-ai făcut. Ce aş putea spune despre domnul Lucescu? În primul rând, partea umană: un om extraordinar, care a ajutat mereu pe toată lumea, care te învăţa să trăieşti, încerca să-ţi ridice nivelul cultural şi nu cred că a făcut rău nimănui. A dat tuturor tot ce avea mai bun. Latura profesională nici nu ştiu dacă mai trebuie să o amintesc. Este cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor. Dacă s-ar fi născut în altă ţară, i s-ar fi spus „Sir Mircea Lucescu”. Un domn din toate punctele de vedere. Ziarele din toată lumea au scris pagini întregi despre el. Asta înseamnă să ai valoare, să-ţi pui amprenta asupra acestui fenomen. Nea Mircea, când te vei ridica sus şi vei fi acolo, să ştii că am rămas aici. Te-am iubit, vei fi veşnic în inima mea. Mi-ai schimbat destinul. M-ai făcut antrenor, m-ai făcut om şi nu voi uita niciodată lucrurile astea. Nu am fost lăsat să-l văd la spital, am ajuns la spital în ultima clipă, nu am reuşit să ajung unde era dânsul. Îmi pare rău şi este regretul vieţii mele că nu am reuşit să ajung”, a declarat Şumudică.
Click to display the embedded YouTube video
Anghel şi Edi Iordănescu au ajuns şi ei la Arena Naţională pentru a-şi lua adio de la marele Mircea Lucescu! După ce au aprins o lumânare, l-au îmbrăţişat pe Răzvan Lucescu. La final, Edi Iordănescu a vorbit în cuvinte mari despre Mircea Lucescu, spunând că a fost un domn!
Click to display the embedded YouTube video
Dan Șucu și reprezentanții echipei Rapid au venit să își ia rămas bun de la Mircea Lucescu.

Astăzi ar trebui să ajungă și patronii cluburilor Şahtior Doneţk şi Dinamo Kiev, Rinat Ahmetov şi Igor Surkis, după cum a anunţat Arcadie Zaporojanu, impresar cu care Lucescu a lucrat cel puţin două decenii.

După ce miercuri, mii de oameni i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, fanii pot face acest lucru şi joi, la Arena Naţională, până la ora 20.00. Marele antrenor va fi înmormântat, vineri, cu onoruri militare.
Click to display the embedded YouTube video
Moraru,Augustin, Orac, printre cei care și-au luat rămas bun de la Il Luce.

Marius Lăcătuș, alături de alți foști mari fotbaliști precum Adrian Bumbescu și Ștefan Iovan, a fost prezent la priveghiul legendarului antrenor Mircea Lucescu.

Familia Iordănescu, atât Puiu Iordănescu, cât și fiul său Edy, au ajuns la priveghi.
„A fost un om care s-a născut, a trăit şi a murit pentru fotbal. A modelat generaţii şi s-a dedicat total. Sper ca noile generaţii să se uite mai atente şi să se inspire de la astfel de oameni. Tata este efectiv la pământ. Răzvan ne-a prins de mâini şi ne-a spus: Petreceţi cât mai mult timp împreună”, a declarat Edward Iordănescu la Digi24.


O delegație a MAI, condusă de ministrul Cătălin Predoiu a adus joi un ultim omagiu lui Mircea Lucescu
Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a fost prezent, joi, la Arena Naţională, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, legendarul antrenor decedat la 80 de ani.
”Este un moment foarte trist. În care orice am spune este în zadar. Am pierdut un mare om, un mare antrenor, iar faptul că atâta lumea a venit să-i aducă un omagiu arată ce a însemnat Mircea Lucescu pentru România. Familia a pierdut un om drag, un om care i-a pus adeseori pe locul doi din dragostea pentru fotbal. A fost un tip corect, onest, profesionist, succesul nu l-a schimbat, nu i-a luat minţile. A fost un adevărat lider, oamenii îl urmau şi peste tot pe unde a trecut a făcut performanţă”, a transmis Mihai Covaliu la Digi24.
Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, a venit dimineață pe Arena Națională, acolo unde fanii își pot aduce și astăzi omagiile până la ora 20:00. Ulterior, vineri, legendarul tehnician va fi înhumat la cimitirul Bellu acolo unde familia Lucescu deține o criptă.

Antrenorul va avea parte de o slujbă la care vor participa doar apropiații.
De asemenea, joi dimineața și-a făcut prezența și premierul României, Ilie Bolojan, care și-a prezentat omagiile la căpătâiul lui Mircea Lucescu.
„Sunt aici în semn de respect pentru munca şi cariera de o viaţă a unui om cu o carieră prestigioasă. Dumnezeu să-l odihnească pe Mircea Lucescu”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul l-a salutat pe Răzvan Lucescu şi s-a recules câteva momente la catafalcul lui Mircea Lucescu.
Pe Arena Naţională, Mircea Lucescu și famlia sa îndurerată “i-a primit” pe cei care au vrut să-i aducă un ultim omagiu. Aseară au venit mii de oameni timp de patru ore, atât fanii, cât și personalități importante și oameni pe care i-a cunoscut sau i-a inspirat. Nu au lipsit personalităţi ale sportului: Gheorghe Hagi, Simona Halep, Elisabeta Lipă.
El a fost omagiat miercuri pe stadioanele din Europa, în Liga Campionilor, Liga Europa, dar şi la partida din Rusia Zenit Sankt Petersburg – Spartak Moscova.
De asemenea, și echipa Galatasaray Istanbul a jucat cu tricouri cu imaginea lui Mircea Lucescu.

„Echipa noastră a ieșit la încălzire purtând tricouri confecționate în memoria regretatului nostru fost antrenor, Mircea Lucescu”, a transmis Galatasaray.
S-au ţinut momente de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu în Liga Europa, la meciul Sporting Braga – Betis, dar şi în Liga Campioniilor, la FC Barcelona – Atletico Madrid şi la PSG – Liverpool.

Miercuri, la Braga, la începutul meciului Sporting Braga – Betis Sevilla, din prima manşă a sferturilor de finală din Liga Europa, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu.
Pe Estadio Municipal de Braga, Europa l-a omagiat pe Mircea Lucescu, ţinându-se primul moment de reculegere în memoria legendarului antrenor.
După secunde de tăcere, arbitrul german Felix Zwayer a dat semnalul de începere al partidei dintre Braga şi Betis Sevilla, în turul sferturilor din Liga Europa.
Şi fosta echipă a lui Mircea Lucescu, Zenit Sankt Petersburg, l-a omagiat pe Lucescu ţinând un minut de reculegere la partida din Cupa Rusiei cu Spartak Moscova.

Vineri are loc slujba de înmormântare şi înhumarea. Ultima zi a ceremoniilor va fi marcată de discreţie şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locaţii.
Biserica Sfântul Elefterie: Cortegiul funerar se va deplasa către lăcaşul de cult, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.
Cimitirul Bellu: Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20.
Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor. Ora 13:10: Înhumarea propriu-zisă. Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.
Având în vedere amploarea evenimentului, securitatea şi ordinea publică vor fi asigurate permanent prin coordonarea strânsă între Jandarmeria Română şi Poliţia Capitalei.
Traseele rutiere au fost stabilite împreună cu Poliţia Rutieră pentru a minimiza blocajele pe durata deplasării cortegiului funerar între Arena Naţională, Biserica Sfântul Elefterie şi Cimitirul Bellu.
Publicul este rugat să respecte indicaţiile forţelor de ordine pentru a evita incidentele şi pentru a permite desfăşurarea ceremoniei în condiţii de maximă decenţă.