NEWS

Probleme la Muzeul Țăranului Român. Directoarea economică a fost trimisă în judecată

Probleme la Muzeul Țăranului Român. Directoarea economică a fost trimisă în judecată

Sunt probleme la Muzeul Țăranului Român. Daniela Mihaly, directoare economică, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată că ar fi achiziţionat bunuri supraevaluate de la o societate comercială controlată de o persoană din familia sa.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Danielei Mihaly, directoare a Direcţiei economice şi membră în consiliul de administraţie al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei în formă continuată (21 de acţiuni).

Probleme la Muzeul Țăranului Român. Afaceri de familie ale directoarei economice

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada decembrie 2019 – decembrie 2020, Daniela Mihaly, directoare a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar fi îndeplinit acte care nu intrau în atribuţiile sale, respectiv ar fi efectuat, în numele muzeului, un număr de 21 de achiziţii de bunuri, supraevaluate, de la o societate comercială controlată de o persoană din familia sa.

”Achiziţiile, constând în produse consumabile de uz curent şi produse de curăţenie, în sumă totală de 146.449 lei, ar fi fost făcute cu încălcarea legii, scopul nefiind altul decât să permită societăţii deţinute şi administrate de persoana din familia inculpatei să se interpună în relaţia cu furnizorii şi să obţină, în dauna Muzeului Naţional al Ţăranului Român, un folos necuvenit de 72.410 lei (reprezentând valoarea totală a adaosului comercial practicat)”, arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele