Marcel Boloș continuă să aibă probleme la Ministerul Finanțelor, după ce angajații continuă protestele nemulțumiți de programul privind reducerea cheltuielilor bugetare. Astfel, proteste spontane au loc la mai multe administraţii fiscale din ţară, inclusiv în Bucureşti și Iași.
Angajații din sediul central al Ministerului Finanțelor au reluat joi protestele, nemulțumiți de faptul că promisiunile ministrului nu sunt respectate. Peste 100 de funcționari de la Finanțe au oprit munca, au ieșit pe holuri și au mers la ușa ministrului Marcel Boloș, pentru a primi explicații.
Angajații de la Finanțe au două revendicări principale:
1. Fără disponibilizări la nivelul aparatului propriu MF și unități subordonate
2. Egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentințele judecătorești
Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe a anunțat că „în toate județele din țară au fost declanșate proteste spontane” după ce ministrul Finanțelor nu și-a respectat angajamentele din acordul încheiat cu organizațiile sindicale.
Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că joi dimineaţă au loc proteste spontane la mai multe administraţii fiscale din ţară, inclusiv în București. K
”La această oră au loc proteste spontane în mai multe administraţii fiscale din ţară – Dolj, Bacău, Alba, Baia-Mare ”, a anunţat joi BNS.
De asemenea, au loc proteste şi la Bucureşti și Iași.
Conform BNS, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane şi în 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

Sindicaliştii din administraţiile fiscale din ţară au organizat, marţi, între orele 8.00 şi 10.00, o grevă de avertisment, în timp ce în faţa Ministerului Finanţelor a avut loc un miting de protest, angajaţii fiind nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare. Ministrul Finanţelor anunţa luni seară, după discuţii cu reprezentanţi ai sindicatelor, că unii sindicalişti au anunţat că amână acţiunile de protest. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea” a organizat însă proteste, conform programului deja anunţat.

Finanțiștii ieșeni s-au oprit din lucru și cer în continuare păstrarea locurilor de muncă, egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcție, grad profesional gradație în cadrul sistemului fiscal, cât și introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaționale finanțe și a unei grile de salarizare corespunzătoare complexității activității desfășurate, potrivit unui comunicat de presă al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe afiliata la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor “SED LEX”, transmite ZDI.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat luni că majoritatea sindicatelor din finanţe au avut, luni, reprezentanţi la minister pentru a vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, ”document cu care au fost de acord”. Astfel, unii dintre sindicalişti au transmis că amână acţiunile de protest pregătite, a susţinut ministrul.
”Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe săptămâna trecută au fost ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării. Mi-am asumat că mă voi lupta pentru profesioniştii care fac diferenţa. În acest sens, depunem eforturi pentru a ne asigura că propunerile agreate ajung pe masa Guvernul României săptămâna aceasta. Astăzi, majoritatea sindicatelor au avut la Ministerul Finanţelor reprezentanţi care au putut vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, document cu care au fost de acord. Cu această ocazie, ne-au transmis că vor amâna acţiunile de protest pe care le pregăteau”, a arătat Marcel Boloş, luni seară, într-o postare pe Facebook.
Ministrul a menţionat că, separat, au avut loc discuţii tehnice pe tema proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înlăturarea discrepanţelor salariale înregistrate la nivelul sistemului finanţelor publice.
În 11 august, ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări, în contextul protestului spontan al angajaţilor instituţiei, că toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile. „Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”, a adăugat liberalul. Boloş s-a întâlnit şi atunci cu reprezentanţii principalelor sindicate din domeniu.