NEWS

Procese colective împotriva lui George Simion. Liderul AUR, tras la răspundere pentru promisiunea caselor de 35.000 euro

Procese colective împotriva lui George Simion. Liderul AUR tras la răspundere pentru promisiunea caselor de 35.000 euro
Sursă foto: Stiripesurse

Un avocat clujean anunță organizarea de procese colective împotriva lui George Simion, asta după ce liderul AUR a promis că va da case de 35.000 euro pentru 40.000 români.

Procese colective împotriva lui George Simion

Avocatul Romulus Luca din Baroul Cluj vrea să-i reprezinte gratuit pe cei care vor să deschidă procese în această speță.

”Oamenii care au semnat acele contracte cu Simion pentru casele de 35.000 de euro pot să mă contacteze și eu voi deschide un proces colectiv.

Mă ofer voluntar, nu costă nimic, fac pro-bono, adică pe gratis acest demers, să îi ajut să recupereze ce se poate recupera din acea promisiune neserioasă a lui George Simion, că vor primi case la prețul de 35.000 de euro”, a spus Luca pentru Cluj24 .

Despăgubiri pentru români

Avocatul vrea să obțină pentru clienții lui, în primul rând, constatarea de către instanță, că promisiunea lui Simion nu a fost serioasă, astfel că se va putea ajunge și la plata de daune-interese sau a unor despăgubiri.

”Sau vom obține obligarea lui Simion să ducă la îndeplinire promisiunea de a oferi case la 35.000 de euro, iar oamenii să primească locuințe”, a precizat avocatul clujean.

Acesta poate fi contactat la biroul lui din Cluj-Napoca sau la telefon, informații care pot fi găsite pe site-ul Baroului Cluj.

Candidatul AUR la președinție, George Simion, a declarat, referitor la casele de 35.000 de euro, că el nu a promis niciodată că va construi acele case și că cei care au semnat contractul au înțeles greșit.

”A fost o strategie de marketing”, a precizat Simion.

Până acum au fost semnate peste 40.000 de astfel de contracte pentru case de 35.000 de euro la nivel național.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele