NEWS

Profesorii refuză să meargă la ore în septembrie. Multe cadre didactice nu mai vor plata cu ora

Profesorii refuză să meargă la ore în septembrie. Multe cadre didactice nu mai vor plata cu ora
Sursa foto: Pexels

Din noul an școlar, profesorii refuză să meargă la ore. Cadrele didactice reclamă că suma plătită pentru o oră de curs nu mai prezintă niciun fel de interes. Vorbim despre plata cu ora despre care sindicatele își exprimă nemulțumirile către Ministerul Educației.

Profesorii refuză să meargă la ore în septembrie

Conform Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, intrată în vigoare pe 25 iulie 2025, un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat, scrie Edupedu.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că sunt informații din școli conform cărora profesorii refuză să mai vine la oră.

„Deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora. În momentul în care o oră plătită în regim de plata cu ora este echivalentul orei unui zilier din România, este clar că ea nu mai prezintă niciun fel de interes.

Sunt discipline deficitare ca resursă umană. Cine va veni să predea acolo? Erau pensionari care veneau și ocupau posturile respective. La 22-30 lei pentru ora plătită în regim de plata cu ora nu vor mai veni. Și atunci ce vom face? Ce profesori vor fi în sălile de clasă din 8 septembrie? (…)”, a spus Marius Nistor.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”.

„Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

Noua formulă de calcul pentru plata cu ora

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51) Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, declara pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele