NEWS

Prognoza meteo 15 septembrie. Vremea se încălzește în toată țara. Unde va mai ploua marți

Prognoza meteo 15 septembrie. Vremea se încălzește în toată țara. Unde va mai ploua marți
Meteo foto: pexels.com

După mai multe zile cu temperaturi destul de scăzute pentru această perioadă a anului, temperaturile intră iar într-un nou proces de încălzire. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se încălzește, însă nu scăpăm de ploi. Iată prognoza meteo până joi.

Cum va fi vremea marți

Valorile termice vor crește ușor și se vor situa în jurul celor specifice datei în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe (cantități de apă de 1-4 l/mp) local la munte și izolat în restul țării. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, cu cele mai mari valori în extremitatea de sud-vest și sud a teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 16 grade pe litoral. Dimineața și noaptea pe alocuri va fi ceață, anunță ANM.

Estimări meteo pentru miercuri

În vestul, nord-vestul și local în sudul țării vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar în rest se va menține normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, dar cu înnorări și ploi slabe (cantități de apă de 1-4 l/mp) după-amiaza și seara, pe arii restrânse în zonele montane și izolat în Muntenia și posibil în Moldova și Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 30 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 18 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea pe alocuri va fi ceață.

Prognoza meteo pentru joi

Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului în regiunile nord-vestice, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, local în Banat și în Moldova (viteze în general de 40-50 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade pe litoral și în estul Transilvaniei și 31 de grade izolat în vest și sud-vest, iar cele minime se vor încadra între 4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 18 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea pe alocuri se va forma ceață.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele