NEWS

Prognoza meteo 22 mai. Averse, grindină și descărcări electrice la final de săptămână

Prognoza meteo 22 mai. Averse grindină și descărcări electrice la final de săptămână
Meteo foto: pexels.com

Vremea va fi în general instabilă în sudul, estul și centrul țării precum și în zonele montane și submontane, unde vor fi înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, descărcări electrice și pe alocuri căderi de grindină și vijelii. ANM anunță o nouă prognoză meteo pentru acest final de săptămână. 

Vineri, ploile vor avea și caracter torențial, iar îndeosebi în intervale scurte de timp local cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat vor depăși 30 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată, slabe cantitativ, vor fi doar pe arii restrânse.

Vântul va avea intensificări temporare în estul teritoriului, iar ziua și în sudest, vest și centru, cu viteze în general de 45-55 km/h, în zona montană înaltă de 60-80 km/h, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale datei, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 și 26 de grade, cu cele mai mari valori în vest și nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 17 grade. Cu totul izolat noaptea se va forma ceață.

În Capitală, cerul va avea înnorări temporare și vor fi perioade cu averse (10-15 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 21-22 de grade, iar cea minimă de 13-14 grade, anunță ANM.

Estimări meteo pentru sâmbătă

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice după-amiaza și seara în sud și sud-est și pe arii restrânse în sud-vestul și centrul țării. Izolat cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și va cădea grindină.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua în Moldova, estul Munteniei și în Dobrogea cu viteze în general de 40-45 km/h, dar și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 28 de grade, cu cele mai mari valori în vest și nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 16 grade.

În București, cerul va avea înnorări temporar accentuate și cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări îndeosebi în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade, iar cea minimă va fi de 12-14 grade.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele