Valul de căldură va fi intens și persistent, în majoritatea zonelor va fi caniculă, disconfort termic accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 de grade în estul și sud-estul Transilvaniei și în nord-vestul Munteniei și 40-41 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 24-25 de grade în Dealurile de Vest și pe litoral, caracterizând o noapte tropicală mai ales în vestul, sudul și estul țării, conform ANM.
Cerul va fi variabil, însă mai ales după-amiaza și seara vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în special în nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei și în zona de munte. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50-70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 30-50 l/mp. Spre sfârșitul intervalului în depresiuni izolat se va forma ceață.
Valul de căldură va fi în continuare intens, va fi caniculă, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic se va menține accentuat. Temperatura maximă va fi de 37-38 de grade, iar cea minimă de 19-21 de grade și noaptea va fi tropicală. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza când vor fi intensificări ale vântului și vijelii (cu viteze de 60-80 km/h), averse (5-10 l/mp, izolat posibil peste 15 l/mp) și descărcări electrice.
Valul de căldură va persista, însă valorile termice vor scădea față de ziua precedentă în nord-vestul, nordul și local în estul țării. Disconfortul termic se va menține accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în majoritatea zonelor, iar în Banat, local în Muntenia, Dobrogea și izolat în Oltenia și Moldova va fi caniculă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade în Maramureș și 38 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade pe litoral (noapte tropicală în sud, sud-est și izolat în sud-vest). Cerul va fi variabil, însă începând cu orele amiezii vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în jumătatea de nord a teritoriului și local în rest. Vor fi intensificări ale vântului și vijelii (rafale de 50-70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1-4 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de 30-50 l/mp. Izolat noaptea în depresiuni va fi ceață.
București. Valul de căldură intens va persista și disconfortul termic va fi în continuare accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) care va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 19-21 de grade (noapte tropicală). Cerul va fi variabil, însă după-amiaza și seara va crește probabilitatea pentru înnorări, intensificări ale vântului (cu viteze de 50…60 km/h), descărcări electrice și averse (5-10 l/mp și posibil peste 15 l/mp).