Prognoza meteo ANM anunță vreme foarte caldă pentru această perioadă până la final de aprilie, cu mult peste media perioadei. Astfel, avem vești bune de la meteorologi după ultimele episoade de iarnă din aceste zile.
Astfel, marți, 26 martie, vremea se va încălzi, local semnificativ, iar valorile termice se vor situa peste mediile multianuale ale perioadei. Astfel, maximele se vor încadra în general între 12 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse de la -7…-6 grade în estul Transilvaniei și până la 10…11 grade în sudul Banatului. Cerul va fi variabil, dar noaptea se va înnora treptat în jumătatea de sud-vest a țării și va ploua slab pe alocuri în Oltenia și Banat și izolat în Crișana, sud-vestul Transilvaniei și Muntenia, anunță ANM.
La altitudini mari în Carpații Meridionali vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane și în sudul Banatului (unde vor fi rafale și de peste 55…60 km/h), precum și în Oltenia, Dobrogea și estul Moldovei. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață, iar la sfârșitul intervalului, pe suprafețe mici în nordul Moldovei, Maramureș și Transilvania se va produce brumă.
Și în București vremea se va încălzi față de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopții, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat.
De miercuri, în majoritatea zonelor țării, valorile termice vor continua să crească, astfel că vremea va deveni deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie; excepție vor face regiunile sud-sud-estice unde local se vor înregistra temperaturi diurne apropiate de normele perioadei.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 2 și 10 grade. Cerul va fi temporar noros; pe parcursul zilei va ploua izolat și trecător în regiunile sudice, iar noaptea în vestul și sud-vestul teritoriului pe alocuri vor fi averse în general slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h în special pe crestele Carpaților Meridionali, dar local și temporar și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari în Banat, Transilvania și Moldova. Izolat vor fi condiții de ceață.
Și în Capitală valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, astfel că maxima va fi de 15…16 grade. Cerul va fi temporar noros, iar pe parcursul zilei vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale de 40…45 km/h) în prima jumătate a intervalului. Temperatura minimă, ușor mai ridicată decât cea specifică datei, va fi de 5…7 grade.
De joi, vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi în vest, centru și nord și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni. Vor fi mai ales averse, pe alocuri mai însemnate cantitativ și însoțite de descărcări electrice. La altitudini mari se vor semnala precipitații mixte, cu precădere în a doua parte a intervalului. Vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze mai mari pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
De asemenea, și în București vremea va deveni deosebit de caldă, cu o maximă termică în jurul a 20 de grade și o minimă de 6…8 grade. Cerul va fi variabil, cu probabilitate de înnorări și averse după-amiaza. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări, anunţă ANM.
Vineri, prognoza meteo anunță că valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod obișnuit acestei date, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi local în jumătatea de nord-est și izolat în restul teritoriului. La altitudini foarte mari vor mai fi ninsori slabe. Vântul va avea temporar intensificări în sud, centru și est, precum și la munte, cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, mai scăzute în depresiuni. Izolat va fi ceață.
Și în București vremea va fi în continuare deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu probabilitate de înnorări și ploaie după-amiaza. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
Meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele specifice în ultima săptămână din martie şi în primele trei săptămâni ale lunii aprilie. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice în ultima săptămână din martie şi în primele trei săptămâni ale lunii aprilie, anunţă marţi meteorologii. săptămâna 8 – 15 aprilie va fi caracterizată de cantităţi uşor mai mari de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice şi nord-estice.
Regimul pluviometric va fi uşor excedentar, local, în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în nord-estul teritoriului.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice şi sud-estice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va avea o tendinţă uşor excedentară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.