Prognoza meteo ANM pentru următoarea lună a fost publicată recent. Astfel, s-a aflat cum va fi vremea în România la început de vară. În prima parte a lunii mai vom avea parte de precipitații și temperaturi scăzute, ca apoi vremea să se încălzească.
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie estimează că, în următoare două săptămâni, temperaturile vor fi uşor mai scăzute faţă de cele normale sau normale, apoi se va încălzi. În prima săptămână din iunie, va ploua mult în partea de sud a țării, artă prognoza meteo ANM.
Astfel, în săptămâna 8 – 15 mai valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, sudvestice și local în cele centrale, dar și deficitar în nord-estul extrem al țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Pentru săptămâna 15 – 22 mai temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă.
În săptămâna 22 – 29 mai temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile, arată ANM.
De asemenea, pentru săptămâna 29 mai – 5 iunie mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în regiunile nordice și nord-estice, dar și local excedentare în extremitatea de sud a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.