Începe o nouă zi dominată de caniculă și instabilitate atmosferică. ANM anunță o nouă prognoză meteo pentru acest final de săptămână.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben valabilă între 9 iulie, ora 12:00 și 10 iulie, ora 02:00.
În acest interval, zonele vizate includ Muntenia, Dobrogea, vestul și sudul Moldovei, unde se vor semnala perioade cu instabilitate atmosferică. Fenomenele așteptate sunt averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu viteze la rafală între 50 și 70 km/h. Pe arii restrânse sunt posibile vijelii și grindină cu dimensiuni între 1 și 3 cm.
În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de precipitații vor ajunge la 15-20 litri pe metru pătrat și izolat pot depăși 30-40 litri pe metru pătrat. Manifestări specifice instabilității atmosferice pot apărea izolat și în alte regiuni ale țării.
De asemenea, tot în data de 9 iulie, între orele 12:00 și 17:00, este valabilă o avertizare Cod Portocaliu pentru județele Dâmbovița și Prahova.

În aceste zone, se vor înregistra averse torențiale cu cantități de apă de 30-40 litri pe metru pătrat în intervale scurte, iar pe arii restrânse cantitățile pot depăși 50-60 litri pe metru pătrat. Fenomenele vor fi mai intense în special în zonele deluroase și montane.
Administrația Națională de Meteorologie monitorizează evoluția și intensitatea fenomenelor și va actualiza mesajele informative în funcție de condițiile meteo.
În Muntenia, Dobrogea, vestul și sudul Moldovei, cu precădere după-amiaza și seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50-70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1-3 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.
În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilității atmosferice (cantități de apă în general de 5…15 l/mp și vânt de 40-45 km/h) vor fi pe areale mai mici în restul Moldovei, în Transilvania, în Oltenia și posibil în Crișana.
Valorile termice diurne vor fi în scădere în sud și sud-est, astfel că, la nivel național temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în estul Transilvaniei și nord-vestul Moldovei și 3o de grade în sudul Olteniei; minimele termice se vor situa între 5-6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 17-18 grade pe litoral. Pe areale mici se va forma ceață.
În Capitală, valorile termice, în scădere față de ziua anterioară, se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei, mai accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse (5-8 l/mp și izolat posibil peste 15 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze în general de 40-45 km/h).
În primele ore din noapte se va menține ridicată probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosferică, apoi cerul se va degaja, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 26-28 de grade, iar cea minimă de 12-15 grade.
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice datei, iar în nordul, centrul și estul țării vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, dar cu precădere după-amiaza, vor fi înnorări temporar accentuate, averse (10-15 l/mp și izolat 20 l/mp) și descărcări electrice în zonele montane, local în Moldova, Transilvania și Maramureș și izolat în Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua pe crestele montane (rafale în general de 40-60 km/h) și izolat în rest, mai ales în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în zona subcarpatică a Moldovei și 30 de grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între 6-7 grade în estul Transilvaniei și 19-20 de grade pe litoral.