După mai multe zile cu temperaturi scăzute, termometrele vor ajunge iar la valori caniculare în aproape toată țara. ANM a actualizat prognoza meteo pentru primele zile ale săptămânii și anunță unde vor lovi ploile și canicula.
În ţară, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane, în vestul și nord-vestul Olteniei precum și în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta mai ales pe parcursul zilei și la începutul nopții prin averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii (în prima parte a intervalului viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de peste 80 km/h; în cea de a doua în Carpații Meridionali și de Curbură și local în Munții Apuseni, viteze de 70…80 km/h, iar la altitudini mari de peste 90…100 km/h), descărcări electrice și izolat grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm), anunță ANM.
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în Maramureș și peste 3o de grade, pe arii relativ extinse, în regiunile sud-vestice, sudice și estice (unde vremea va fi călduroasă), cele mai mari valori, de 34 de grade, urmând să se înregistreze, în Dobrogea continentală. Minimele termice vor fi cuprinse între 10 grade în estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață.
În București, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza și seara când vor fi ploi de scurtă durată (2…5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în timpul ploilor (viteze la rafală de 35…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade.
În ţară, vremea se va ameliora față de intervalul anterior sub aspectul instabilității atmosferice, iar în regiunile sud-vestice și sudice se va menține, pe arii relativ extinse, călduroasă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse slabe (în general de 2…6 l/mp) și posibil descărcări electrice, ziua, pe arii restrânse la munte, în Transilvania, Moldova, Muntenia și posibil Maramureș și Dobrogea.
Vântul va sufla slab și moderat, pe alocuri cu intensificări ziua, în sud-vest, centru și est (viteze la rafală în general de 45…55 km/h), precum și la munte, în special la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 grade în estul Transilvaniei și 21 de grade pe litoral. Izolat, pe văi și în depresiuni vor fi condiții de ceață.
În București, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza și seara când vor fi posibile averse (1…5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 14 grade.