BUSINESS

Programul „Golden Visa România”. Rezidenţă temporară pentru străinii care investesc minimum 400.000 euro în țara noastră

Programul Golden Visa România. Rezidenţă temporară pentru străinii care investesc minimum 400.000 euro în țara noastră
sursa foto: colaj foto

Programul de Rezidenţă prin Investiţie „Golden Visa România”, o propunere legislativă depusă la Senat, oferă cetăţenilor din state din afara UE/SEE/Confederaţia Elveţiană un permis de şedere temporară pe o perioadă de cinci ani, care poate fi reînnoit, în schimbul unei investiţii minime de 400.000 euro în ţara noastră.

Programul „Golden Visa România”

La cererea investitorului, în acelaşi permis de şedere pot fi incluşi membri ai familiei acestuia.

Potrivit proiectului iniţiat de un grup de parlamentari PNL, investiţiile eligibile, de cel puţin 400.000 de euro, sunt: titluri de stat româneşti, una sau mai multe proprietăţi imobiliare în România păstrate pe o durată de minimum cinci ani de la data achiziţiei, fonduri de investiţii înregistrate şi autorizate în Romania, acţiuni la companii cu capital românesc listate la Bursa de Valori Bucureşti.

„Alte forme de investiţie pot fi stabilite ca eligibile prin ordinul comun al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi al Ministerului Afacerilor Interne, adaptând corespunzător pragul valoric”, stipulează proiectul de lege, potrivit Agerpres.

Pot solicita participarea în Programul Golden Visa cetăţeni care au împlinit 18 ani din statele menţionate, cu un document valabil de trecere a frontierei de stat, fără semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român ori în Sistemul de Informaţii Schengen, care nu au fost condamnaţi definitiv pentru o faptă penală şi pentru care nu a intervenit reabilitarea, nu sunt cercetaţi penal şi nu prezintă pericol pentru securitatea naţională – nici solicitantul şi nici vreun membru al familiei inclus în cerere, dovedesc provenienţa şi disponibilitatea fondurilor pentru investiţii, deţin o asigurare medicală valabilă pe teritoriul României.

Ce spune inițiatorul proiectului

„În cazul în care investitorul retrage parţial sau total investiţia înainte de împlinirea termenului de 5 ani, autorităţile competente pot dispune revocarea permisului de şedere. Revocarea nu va avea loc dacă investitorul, în termen de 60 de zile, înlocuieşte investiţia retrasă cu o altă investiţie eligibilă de valoare cel puţin egală. Investitorul are obligaţia de a notifica Inspectoratul General pentru Imigrări din România şi Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) în termen de 30 zile de la modificarea investiţiei”, mai prevede proiectul.

„Vorbim despre rezidenţă, nu cetăţenie. Despre bani reali, investiţi în proiecte reale, cu impact în comunităţi. De ce? Pentru că România are nevoie de capital nou: în imobiliare, companii româneşti, titluri de stat, fonduri de investiţii sau proiecte locale. E o şansă de a atrage resurse private, fără birocraţie şi fără a depinde doar de fonduri publice. (…) România câştigă capital privat pentru proiecte productive, locuri de muncă şi venituri bugetare, investiţii în oraşe şi judeţe mai puţin dezvoltate, mai multă încredere din partea investitorilor internaţionali”, a scris pe Facebook senatorul PNL Glad Varga, iniţiator al proiectului.

Iniţiatorii îşi argumentează propunerea legislativă prin faptul că alte ţări europene au derulat programe similare de rezidenţă prin investiţii, menite a aduce capital străin şi locuri de muncă. „Noi alegem o variantă responsabilă, cu filtre clare şi focus pe economia reală, nu pe specula imobiliară”, a adăugat Glad Varga.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, ca prim for legislativ sesizat.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele