SPORT

Programul meciurilor de la Campionatul Mondial 2026 pentru vineri, 12 iunie. UPDATE A început a doua ceremonie de deschidere în Toronto, Canada VIDEO

Programul meciurilor de la Campionatul Mondial 2026 pentru vineri 12 iunie. UPDATE A început a doua ceremonie de deschidere în Toronto Canada VIDEO
Programul meciurilor de la Campionatul Mondial 2026

A doua zi de emoții intense pentru iubitorii fotbalului. Programul meciurilor de la Campionatul Mondial 2026 pentru vineri, 12 iunie include alte două ceremonii de deschidere, de această dată în Toronto, Canada și în Statele Unite. Urmează două meciuri la fel de interesante.

UPDATE A început a doua ceremonie de deschidere

Festival de culoare și show incendiar în Toronto!

 

În această seară urcă pe scenă: Michael Bublé, Alanis, Morissette, Alessia Cara, Jessie Reyez, Nora Fatehi și alți artiști internaționali.

Pe străzile din Toronto e un adevărat spectacol al fanilor canadieni.

 

Programul meciurilor de la Campionatul Mondial 2026 pentru vineri, 12 iunie

Campionatul Mondial continuă vineri la Antena 1 cu Studioul Toată lumea la Antena şi cea de-a doua Ceremonie de deschidere, din Canada, începând cu ora 20.30.

Printre numele care vor urca pe scenă se numără: Michael Bublé, Alanis, Morissette, Alessia Cara, Jessie Reyez, Nora Fatehi și alți artiști internaționali.

Primul meci va fi Canada – Bosnia, de la 22.00, iar de la 02.30 Studioul Toată lumea la Antena şi cea de-a treia ceremonie de deschidere, din SUA, dar şi meciul SUA – Paraguay, de la ora 04.00.

Statele Unite vor închide trilogia ceremoniilor printr-un show de amploare dedicat muzicii și divertismentului global, cu artiști precum Katy Perry, Future, Anitta, LISA, Rema și Tyla.

Programul meciurilor de la Campionatul Mondial 2026
Programul meciurilor de la Campionatul Mondial 2026

Cea mai mare ediție din istorie

FIFA World Cup 2026™ va fi cea mai amplă ediție organizată vreodată:

  • 48 de echipe participante
  • 104 meciuri
  • 16 orașe-gazdă
  • 3 țări organizatoare: Mexic, Canada și Statele Unite
  • desfășurare între 11 iunie și 19 iulie 2026

Piața George Enescu din Bucureşti devine Piața World Cup timp de 39 de zile. Toate meciurile Mondialului vor putea fi urmărite în centrul Bucureştiului, în fața Ateneului Român, lângă cea mai cunoscută stradă din România – Calea Victoriei.

Toate cele 104 meciuri vor putea fi urmărite pe un ecran uriaş –un cub cu suprafața de 256 m².

Primele goluri la Mondial

În prima zi a competiției, Mexic a învins-o aseară pe Africa de Sud în meciul de deschidere de la Cupa Mondială disputat în prima etapă din cadrul Grupei A, scor 2-0. Partida de pe Estadio Azteca a fost decisă de golurile lui Quinones și Raul Jimenez, primul menționat scriind istorie la Ciudad de Mexico.

Meciul de deschidere de la Cupa Mondială din 2026 a fost marcat de o premieră istorică la cel mai prestigios turneu final. Reușita lui Julian Quinones din minutul 9 din duelul dintre Mexic și Africa de Sud a fost primul de la o partidă inaugurală în care primul gol este marcat de un jucător născut în afara țării pe care o reprezintă.

De la ora 05:00, pe stadionul Akron, din Zapopan, lângă Guadalajara, s-a disputat cel de-al doilea meci din Grupa A! Coreea de Sud a întâlnit Cehia și a reușit o revenire de senzație. După ce în minutul 59, Krejci, a deschis scorul pentru cehi, In-Beom Hwang, jucătorul lui Feyenoord și Hyeon-Gyu Oh au reușit să răstoarne orice calcul și să aducă victoria pentru Coreea de Sud!

Cu multe ocazii ratate și un gol anulat, Cehii au luptat până în ultima clipă, însă s-au văzut nevoiți să accepte înfrângerea și primul pas greșit în grupă.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele