Dacă ai ajuns aici, te interesează Programul STB și Metrorex de Paște 2022. Găsește mai jos informațiile de care ai nevoie.
Programul STB și Metrorex de Paște 2022. Autobuzele, tramvaiele, troleibuzele și metroul au program special de Paște și în noaptea de Înviere.
STB, Societatea de Transport București, transmite că în Vinerea Mare, dar și a doua zi de Paști, vehiculele STB vor circula ca într-o zi de duminică.
Astfel, vineri – 22 aprilie 2022 şi luni – 25 aprilie 2022, liniile de transport public vor funcţiona conform programului unei zile de duminicǎ.
În ceea ce privește programul STB pentru noaptea de Înviere, 23 spre 24 aprilie 2022, transportul public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte, de autobuzele liniei 783, dar și de tramvaiele liniei 1, după un program obișnuit.
Suplimentar, STB declară că va menține în circulație, toată noaptea, tramvaiele liniei 41, care vor circula la un interval de 40 de minute.
Metrorex a anunțat că garniturile de metrou vor circula astfel în perioada sărbătorii de Paște: vineri, sâmbătă, duminică și luni (intervalul 22-25 aprilie), trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele conform programului pentru zilele de weekend și sărbătorile legale.
Pentru noaptea de Înviere, 23 spre 24 aprilie 2022, Metrorex a ptecizat că trenurile de metrou vor circula în întervalul orar 23:00 – 1:00, la un interval de aproximativ 10 minute.
Apoi, în intervalul 01:00 – 05:00, trenurile de metrou vor circula la un interval de aproximativ 20 de minute.
Reprezentanții Metrorex reamintesc că este interzisă intrarea la metrou cu lumânări aprinse.
Aceștia au transmis și o urare bucureștenilor.
„În pragul Sărbătorilor Pascale, Metrorex transmite tuturor călătorilor și colaboratorilor cele mai bune gânduri și Paște fericit!”, anunță compania.
Programele de circulație pentru fiecare linie de transport STB poata fi accesat la acest link: https://stbsa.ro/ora_statii.