Nemulțumiti de rezultatul alegerilor de duminică din Republica Moldova, partidele din Blocul Patriotic chemă oamenii în stradă, la protest. Mulțimea se adună în fața Parlamentului. Poliția a anunțat că oamenilor li se promit bani pentru a participa la mitingul convocat de partidele proruse. Mitingul va avea loc luni, la prânz, la Chișinău.
Mitingul a fost convocat de Blocul Patriotic format din partide pro-ruse care nu recunosc rezultatul alegerilor parlamentare de duminică.
Igor Dodon, co-președintele Blocului Electoral „Patriotic”, a făcut apel la cetățenii Republicii Moldova să participe luni la un protest în fața Parlamentului, pentru a ”apăra votul” la alegerile parlamentare. El susține că votul de duminică a fost fraudat și că forțele de opoziție ar fi obținut majoritatea, iar PAS (câștigător la urne) ar fi pierdut alegerile.
El a invitat la protest și alte formațiuni de opoziție, lideri de opinie și reprezentanți ai societății civile.
Click to display the embedded YouTube video
”Poliția deține informații cǎ pentru participarea la protestul anunțat astăzi în capitalǎ oamenilor li se promit bani, în contextul în care persoanele se abțin în a ieși în stradă. Amintim repetat organizatorilor cǎ poartă răspundere absolută pentru aceste acțiuni și cǎ legea pedepsește astfel de ilegalitate. Poliția respectă dreptul fiecărei persoane la libera exprimare și îndeamnǎ cetățenii să-și controleze acțiunile, sǎ nu se lase ademeniți și sǎ-și respecte demnitatea. În contextul în care vor fi constatate asemenea ilegalități, Poliția va interveni și le va documenta conform cadrului legal”, a transmis Poliția Republicii Moldova.
Conform surselor citate de publicația locală Agora, protestatarilor recrutați li se promit 150 de euro pentru participare, plus un bonus de 50 de euro dacă aduc un prieten. De asemenea, li se oferă băuturi calde gratuit.
La vot, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), pro-european, s-a situat pe primul loc cu peste 50% în timp ce Blocul „Patriotic”, din care face parte Igor Dodon, este pe poziția a doua, cu aproape 25% .