NEWS

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat. Ce au reușit să obțină minerii care s-au blocat două zile în subteran

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat. Ce au reușit să obțină minerii care s-au blocat două zile în subteran
Mina Vulcan

Protestul minerilor care s-au blocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopţii de miercuri spre joi. Activitatea a fost reluată, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi rezolvate.

Minerii au discutat cu secretarul de stat în Ministerul Energiei, Marius Poşa, şi cu preşedintele Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), Dan Marinescu, care au promis că vor căuta soluţii pentru rezolvarea inechităţilor în ceea ce priveşte veniturile angajaţilor.

„Va trebui iniţiat un act normativ pentru exceptarea salariilor minerilor de la prevederile ordonanţei-trenuleţ. În acest fel se va crea cadrul legal pentru rezolvarea problemelor legate de salarii. În urma discuţiilor, minerii au acceptat să renunţe la protest. Activitatea a fost reluată”, a declarat, joi, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Muntele, Alin Sîn.

Revendicările minerilor

În urma negocierilor, cei aproape 70 de mineri care au protestat în subteran au ieșit la suprafață. Liderul sindical a declarat că starea de sănătate a celor doi mineri care au fost internați miercuri la Compartimentul de Primiri Urgențe Vulcan s-a ameliorat, iar aceștia nu se află în pericol.

Protestul de la Mina Vulcan a început marți, după ce minerii transferați de la mina Lupeni au observat o scădere a veniturilor de aproximativ 300 de lei comparativ cu salariile pe care le primeau anterior. Transferul a avut loc în contextul în care mina Lupeni este în procedură de închidere.

Minerii au înaintat o listă cu două cerințe principale: alinierea salariilor tuturor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim actual pe fiecare categorie profesională și aplicarea coeficienților de ierarhizare conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare.

Termenele de închidere și proiectele tehnice

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 108/2022, lucrările de închidere, ecologizare și punere în siguranță a minelor Lupeni și Lonea trebuie finalizate etapizat până la data de 31 decembrie 2026.

În ceea ce privește exploatările de cărbune Livezeni și Vulcan, termenul de închidere este stabilit pentru 31 decembrie 2032. Proiectele tehnice pentru închiderea celor patru mine de huilă din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului au fost aprobate de Ministerul Energiei.

 

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele