Protestul fermierilor și transportatorilor, ziua 9. Lista cu revendicări devine tot mai lungă de la o zi la alta, acum având 76 de puncte. Se cere inclusiv micşorarea numărului de parlamentari şi ca partidele să nu mai primească finanţare de la stat.
Fermierii şi transportatorii au cerut, joi, Primăriei Capitalei aviz pentru a protesta în Piaţa Victoriei. Solicitarea a fost făcută pentru 50.000 de persoane şi 200 de utilaje, pentru zilele de 21, 22 şi 23 ianuarie.
Primarul general, Nicușor Dan, a precizat că a aprobat solicitarea, dar nu pentru numărul solicitat ci doar pentru 5.000 de participanţi şi 200 de vehicule, și în Piața Constituției.
Astăzi, pentru a noua zi consecutiv, fermierii şi transportatorii protestează, în mai multe zone din ţară.
După vama Siret, zeci de fermieri au blocat cu tractoarele, joi, și traficul rutier spre Vama Halmeu de la frontiera cu Ucraina, solicitând stoparea importurilor de cereale din această ţară.
Protestatarii doresc un moratoriu asupra rambursării creditelor, accelerarea plăţilor subvenţiilor şi culoare separate la punctele de trecere a frontierei şi la intrarea în portul Constanţa pentru camioanele UE faţă de cele din afara blocului comunitar, printre care din Ucraina.
”Blocajul este realizat cu utilaje agricole mari”, a declarat joi Serviciul vamal ucrainean despre situaţia de la punctul de trecere Halmeu-Diakove, potrivit unei știri Reuters, preluată de Agerpres.
Tot joi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că i-a schimbat din funcție pe șeful Autorității Vamale, Ion Cupă, dar și vicepreședinții ANAF. Ciolacu a explicat că a înțeles care erau deficiențele și este nevoie de alți oameni în aceste funcții.
Știrea inițială:
Protestatarii sunt indignați și promit că vor rămâne în stradă până când vor primi rezolvări clare la problemele pe care le au. Afumați, Constanța, vama Siret și alte orașe din țară, rămân și miercuri punctele fierbinți ale revoltei transportatorilor și fermierilor.
Centrul Infotrafic a informat joi dimineaţă că circulaţia este îngreunată la Vama Siret (Suceava) şi în Afumaţi (Ilfov) din cauza protestelor transportatorilor sau fermierilor.
Serviciul de frontieră din Ucraina a anunțat că transportatorii și fermierii români vor bloca astăzi un al treilea punct de la granița cu Ucraina.
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, i-a invitat la noi discuții pe fermierii protestatari, joi de la ora 9:00, la sediul ministerului.
Pentru ședința de Guvern de joi, sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluții convenite între transportatori și ministerul de resort și care au în vedere, în principal, următoarele aspecte:
Continuă discuțiile privitoare la restituirea parțială către operatorii de transport a accizei la carburant.