NEWS

PSD, acuzații la adresa premierului demis: Ilie Bolojan se eschivează să răspundă la întrebările esențiale despre traficul de influență din biroul său

PSD acuzații la adresa premierului demis Ilie Bolojan se eschivează să răspundă la întrebările esențiale despre traficul de influență din biroul său
PSD, acuzații pentru Ilie Bolojan sursă foto: colaj INQUAM PHOTOS

PSD a transmis, miercuri, că explicaţiile Guvernului privind traficul de influenţă desfăşurat sub patronajul premierului demis Ilie Bolojan, pentru un acord secret cu un furnizor militar german, prin programul SAFE, nu răspund la problemele de fond, iar Executivul se eschivează să lămurească aspectele controversate, ceea ce adânceşte şi mai mult suspiciunile.

”Potrivit comunicatului Guvernului, selecţia firmei de consultanţă s-a făcut printr-o procedură care ocoleşte legislaţia achiziţiilor publice, fără a asigura o competiţie transparentă între potenţialii ofertanţi, însă Guvernul nu explică de ce a cerut o ofertă de servicii unui grup de firme de avocatură care era într-un vădit conflict de interese, întrucât reprezenta la nivel internaţional interesele unui potenţial furnizor german de armament”, arată PSD într-un comunicat.

Potrivit PSD, ”culpa este cu atât mai gravă, cu cât Guvernul admite în comunicatul său că a fost refuzat de alte firme de avocatură, care lucrau pentru alţi furnizori de armament, tocmai pentru a nu intra într-un astfel de conflict de interese”.

”Întrebarea care rămâne fără răspuns este următoarea: ale cui interese le-a reprezentat firma de avocatură atunci când a propus diverse „mecanisme juridice”: ale industriei naţionale de apărare sau ale furnizorului german?”, menţionează PSD.

PSD afirmă că, mai mult decât atât, ”Guvernul a refuzat să răspundă la întrebările legitime despre faptul că unul dintre avocaţii firmei de avocatură selectate, cu avizul premierului demis, ocupa deja o funcţie superioară în cadrul Executivului, care îi oferea acces la informaţii guvernamentale sensibile, ce puteau avantaja atât firma de avocatură selectată, cât şi furnizorul german de echipamente militare”.

”Refuzul premierului demis de a răspunde la aceste controverse privind alocarea banilor europeni prin instrumentul SAFE confirmă şi adânceşte suspiciunile”, mai spune PSD.

Sorin Grindeanu, acuzații la adresa premierului Ilie Bolojan

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat miercuri pe premierul interimar Ilie Bolojan că blochează găsirea unei soluţii şi ţine captiv USR, el arătând că chiar i-a întrebat pe nişte reprezentanţi de la USR dacă ei realizează că preşedintele lor nu mai e Fritz, ci e Bolojan.

„Cine nu vrea să găsească şi se agaţă în continuare de funcţii, e un singur om, care ţine captiv USR-ul. Efectiv, este captiv USR-ul. Chiar întrebam pe nişte reprezentanţi de la USR dacă ei realizează că preşedintele lor nu mai e Fritz, e Bolojan”, a declarat liderul PSD Sorin Grindeanu, la Adevărul.

El l-a acuzat pe premierul interimar că, de asemenea, blochează într-un final găsirea unei soluţii.

„Atâta timp cât nu e el, nu trebuie să existe o soluţie”, a mai spus Grindeanu. Sorin Grindeanu a mai declarat că în fiecare partid există oameni cu care poţi să ai dialog.

„Eu nu vreau să fac judecăţi de valoare în ceea ce priveşte poziţia unui partid sau alt, ar însemna să mă transform în Ilie Bolojan şi nu vreau acest lucru. Eu nu-mi dau cu părerea despre ce trebuie să facă PNL-ul sau USR-ul. Eu vorbesc în numele PSD, ca preşedinte al partidului, în urma consultărilor interne pe care le-am avut cu colegii mei, a politicilor pe care dorim să le promovăm şi a unei soluţii pe care noi gândim a fi potrivită”, a menţionat Grindeanu.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele