NEWS

PSD cere ședință urgență cu partidele pro-europene. Se dorește finalizarea măsurilor fiscale

PSD cere ședință urgență cu partidele pro-europene. Se dorește finalizarea măsurilor fiscale
sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Printr-un comunicat de presă, PSD cere ședință urgență cu partidele pro-europene pentru a trasa un program de reducere a cheltuielilor în pachetul de măsuri fiscale. Social-democrații fac apel la renunțarea conflictelor.

PSD cere ședință urgență cu partidele pro-europene

„Din respect față de cetățenii români și față de interesul național, avem cu toții obligația de finaliza cât mai rapid această etapă a discuțiilor tehnice. În acest sens, PSD propune partenerilor săi de dialog o întrunire, organizată în cel mai scurt timp posibil, pentru definitivarea pachetului de măsuri fiscal-bugetare”, se arată în comunicatul PSD.

„Așa cum a precizat anterior, PSD trebuie să supună consultării interne concluziile discuțiilor și pachetul de măsuri convenit, astfel încât să poată lua decizia dacă participă sau nu la viitoarea guvernare. În același timp, finalizarea cu celeritate a discuțiilor tehnice este necesară pentru a permite președintelui României să declanșeze negocierile politice pentru formarea viitoarei echipe guvernamentale, în acord cu termenele și prevederile constituționale”, se mai arată în comunicat.

„Indiferent de decizia care se va degaja din consultarea din partid cu privire la participarea la guvernare, PSD va fi un partid responsabil și va asigura sprijinul parlamentar pentru instalarea unui guvern funcțional care să asigure conducerea României.

De asemenea, indiferent de poziția pe care o va avea față de viitorul guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru măsurile care protejează puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii sau continuarea proiectelor de investiții productive aflate în derulare”, mai spun social democrații.

Potivit surselor Digi24, sunt tensiuni uriașe între partidele viitoarei posibile coaliții guvernamentale. S-au conturat două tabere: PNL și USR cer insistent tăieri masive de cheltuieli și investiții, dar întâmpină o opoziție acerbă din partea PSD și UDMR. Social-democrații, în schimb, militează pentru majorări de taxe. De asemenea, sunt tensiuni și între PSD și UDMR.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele