Secretarul general al PSD, Claudiu Manda transmite că partidul este pregătit să preia guvernarea, dar și pentru alegeri anticipate. Acesta a criticat situația politică actuală, nedreaptă pentru români.
Manda a participat, la Sinaia, la o discuție cu reprezentantele organizației de femei a partidului despre problemele cu care se confruntă comunitățile și despre direcția pe care PSD ar trebui să o urmeze în perioada următoare.
Social-democratul a criticat actuala situație politică și a susținut că, în opinia sa, politicile promovate în ultimele luni au accentuat problemele economice.
„Ne aflăm într-un moment politic greu și nedrept pentru români”, a transmis Manda, acuzându-l pe premierul interimar Ilie Bolojan că ar fi blocat, în ultimele luni, formarea unui Guvern.
Referindu-se la noua formulă guvernamentală propusă de premierul desemnat Siegfried Mureșan, Manda a criticat negocierile politice și lista de miniștri.
„Pentru funcții s-au găsit repede soluții. Dar pentru România, domnule Mureșan?”, a scris Manda pe Facebook.
Manda afirmă că PSD nu se teme de perspectiva alegerilor anticipate și susține că partidul este pregătit să participe la un astfel de scrutin.
„PSD este pregătit pentru alegeri anticipate. Așa cum am spus, suntem pregătiți și să ne asumăm guvernarea”, a transmis social-democratul.
Manda a prezentat și direcția pe care PSD susține că ar trebui să o urmeze un eventual guvern condus de partid: relansarea economiei și dezvoltarea României, printr-un program despre care social-democrații spun că ar fi construit în jurul nevoilor populației.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Reşiţa, că în cazul în care va fi nominalizat de preşedintele României pentru funcţia de prim-ministru, va discuta cu toate partidele parlamentare pentru a încerca să formeze o majoritate bazată pe valori europene, transparentă şi stabilă.
„Dacă voi fi cel care va fi nominalizat de preşedintele ţării, eu o să am o discuţie cu toată lumea şi o să văd în final dacă voi putea să am o majoritate care să fie o majoritate bazată pe valori europene, o majoritate transparentă, o majoritate care să asigure o guvernare coerentă, stabilă, care să ducă la schimbarea direcţiei de care vorbeam mai devreme”, a afirmat Grindeanu, conform Agerpres.
Liderul PSD a subliniat că, în opinia sa, o eventuală învestire a unui guvern printr-un „vot conjunctural” ar putea conduce la formarea unui Executiv slab susţinut în Parlament.
„Altfel, poţi să ai un vot conjunctural prin care să treci un guvern, dar e un guvern slab, un guvern care poate, în două-trei luni, să pice la o moţiune de cenzură. Iar oricine ar fi în acea poziţie de viitor prim-ministru, va fi un prim-ministru slab. De asta vă spuneam că trebuie să existe o majoritate transparentă, bazată pe o majoritate în Parlament care să dureze, să nu fie una conjuncturală„, a spus Sorin Grindeanu.