NEWS

PSD ia decizia momentului pe scena politică din România. Demisiile din Guvern se amână

PSD ia decizia momentului pe scena politică din România. Demisiile din Guvern se amână
Sorin Grindeanu, vot referendum PSD sursă foto: INQUAM PHOTOS

Miniștrii PSD nu vor participa la ședința de Guvern programată joi, la ora 11:00, de la Palatul Victoria, în condițiile în care demisiile acestora vor fi depuse formal abia după prânz, conform unor surse politice. Încă de miercuri se anunțase că miniștrii PSD vor demisia înainte de ședința de guvern.

PSD ia decizia momentului pe scena politică din România

Decizia vine pe fondul unei probleme de calendar, liderii PSD considerând că o eventuală conferință de presă la ora 10:00, înaintea ședinței Executivului, ar fi „prea devreme” pentru a anunța oficial retragerea din Guvern, conform Știripesurse.

Conform acelorași surse politice menționate de site-ul citat, nici miniștrii PSD și nici secretarii de stat social-democrați nu vor participa la reuniunea Cabinetului. Cu toate acestea însă, pentru a nu bloca activitatea guvernamentală, atribuțiile au fost deja delegate către secretari de stat din partea PNL, USR și UDMR, în funcție de fiecare minister.

Această repoziționare de ultim moment modifică planul inițial, potrivit căruia miniștrii PSD urmau să își prezinte demisiile înaintea ședinței de Guvern.

Demisiile s-ar putea amâna

Amintim că toți miniștrii PSD ar urma să demisioneze joi din Cabinetul condus de premierul Ilie Bolojan, după decizia partidului de a retrage sprijinul politic pentru acesta. Printre cei vizați se numără vicepremierul Marian Neacșu, precum și titularii portofoliilor de Agricultură, Energie, Muncă, Justiție, Sănătate și Transporturi.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, declara miercuri că „mâine este ziua demisiei”, subliniind că redactarea unui astfel de document „nu durează decât câteva minute”, dar că deciziile privind interimarii vor fi luate ulterior, prin decret prezidențial, la propunerea premierului. La rândul său, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a insistat că nu este vorba despre un „ultimatum”, ci despre o decizie politică adoptată „democratic, în urma unei consultări foarte largi” în interiorul PSD.

În același context, și secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, ar urma să își depună demisia, potrivit informațiilor vehiculate în interiorul partidului.

Retragerea sprijinului dat de PSD a creat o criză politică

În momentul în care social-democrații au decis să-i retragă oficial sprijinul politic lui Ilie Bolojan, România a intrat într-o criză politică. Retragerea s-a făcut după multe dezbateri și în urma unui vot intern organizat în cadrul unui eveniment intitulat „Momentul adevărului”. Aproximativ 5.000 de membri ai partidului au participat la consultare, iar rezultatul a fost covârșitor: 97,7% au votat pentru retragerea sprijinului.

Social-democrații au justificat decizia prin deteriorarea situației economico-sociale din ultimele luni, invocând recesiunea, inflația, scăderea investițiilor și a nivelului de trai, dar și lipsa dialogului în coaliție. În pofida presiunilor, Ilie Bolojan a anunțat că nu își va da demisia din funcția de prim-ministru.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele