NEWS

PSD pune condiții pentru a rămâne la guvernare. Sorin Grindeanu: ”Am fost cam izolați în această coaliție”

PSD pune condiții pentru a rămâne la guvernare. Sorin Grindeanu Am fost cam izolați în această coaliție
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

La doar două săptămâni de la depunerea jurământului împreună cu PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale, PSD pune condiții pentru a rămâne la guvernare. Președintele interimar al partidului speră că, la al doilea pachet fiscal asumat de executiv, să se țină cont mai mult de social – democrați.

PSD pune condiții pentru a rămâne la guvernare

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații nu se grăbesc cu ieșirea de la guvernare, dar trebuie să facă consultare internă pentru deciderea paşilor următori, în cazul în care vor fi ignorați în continuare.

”Noi n-am intrat la guvernare ca să plecăm, avem un pact politic, un protocol semnat, sper ca toată lumea să se ţină de acest protocol. În două săptămâni s-au întâmplat nişte lucruri pe care le-am semnalat noi, cei de la PSD”, a declarat, joi seară, la România TV, Sorin Grindeanu.

Grindeanu a reiterat ideile pe care social-democraţii le-au susţinut, dar care nu au fost acceptate în primul pachet de măsuri, în afara reducerii subvenţiei pentru partide.

”Noi am venit cu propuneri pentru primul pachet. De exemplu: scutirea de plată a CASS pentru veteranii de război sau deținuții politici. Nu cred că se reface deficitul României cu aceste persoane care, moral, trebuiau să rămână scutite.”

” Am fost cam izolați în această coaliție. Sperăm ca la pachetul doi, unde vom veni cu propuneri concrete, să se ţină mai mult cont de PSD. Altfel, în această perioadă, noi vom face multe consultări interne, pe care le-am şi anunţat şi unde vom întreba, dacă această atitudine va continua, dacă drumul nostru este alături de ceilalţi în această coaliţie”, a mai declarat Grindeanu, conform News.ro.

Liderul interimar al social-democraţilor a mai declarat că decizia intrării la guvernare nu a fost luată de ”câţiva”:

”S-a făcut o consultare largă, aproape 5.000 de colegi de-ai noştri au votat. 72% dintre noi am votat pentru a face parte din această coaliţie. Voi continua să consult partidul în acest mod, dar mi-ş dori ca propunerile PSD să fie acceptate cel puţin în pachetul doi”.

Zilele trecute, întrebat de ce a crescut doar cu un punct procentual impozitul pe câştiguri din jocuri de noroc, în timp ce pe dividende a crescut cu şase puncte procentuale, s-au tăiat bursele şi s-au pus 10% CASS pe pensii, Grindeanu a spus că toate aceste lucruri „care nu sunt bine aşezate trebuie reaşezate”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că PSD vrea ca următorul pachet de măsuri fiscale să conţină „obligatoriu”, printre altele, impozitarea sumelor transferate în afara ţării de către multinaţionale.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele