PSD discută condițiile în care ar putea intra la guvernare după alegerile prezidențiale. Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru, afirmă că partidul are legitimitatea de a desemna premierul și cere clarificări privind viitorii parteneri de coaliție.
Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor și al Investițiilor Europene, a declarat că partidul va analiza „dacă intră la guvernare, când intră și în ce condiții intră”. Acesta a subliniat că este esențial ca partenerii de coaliție să discute și să stabilească termeni clari.
„Va trebui să decidem dacă PSD intră la guvernare. Dacă intră, când intră și în ce condiții. În condițiile în care va trebui să dăm premierul și în condițiile în care trebuie să clarificăm cine sunt partenerii de guvernare.”, a spus Adrian Câciu, la Antena 3.
Fostul ministru Câciu a respins ideea că PSD ar fi arogant pentru că cere postul de premier: „Nu e aroganță, e respect. Avem cel mai mare grup parlamentar și respectăm decizia cetățenilor.”
De asemenea, Adrian Câciu a precizat că „este important ca la nivelul coaliției să se știe foarte clar cine sunt partenerii și să se clarifice acest lucru înainte de a lua o decizie”.
În contextul alegerilor prezidențiale, se discută tot mai mult despre o nouă formulă guvernamentală. PSD, prin declarațiile făcute e deputatul Adrian Câciu, susține că trebuie stabilit clar dacă există o majoritate funcțională și dacă partenerii politici vor merge împreună și la parlamentare.
„Trebuie să avem o discuție clară în partid privind opțiunea de a intra la guvernare. Trebuie să știm și cu cine guvernăm și pentru cât timp”, a completat Câciu.
Pe de altă parte, chiar și noul președinte ales al României, Nicușor Dan, a declarat că își dorește ca și PSD să facă parte din noul guvern.